"Câteodată nu îmi răspunde la salut"! Continuă dezvăluirile care nu îi fac cinste lui Ostapenko
05.09.2017, 17:50Jelena Ostapenko nu este chiar cea mai iubită jucătoare din circuitul feminin. Campioana de la Roland Garros nu are relaţii apropiate nici măcar cu conaţionalele ei. Anastasija Sevastova a făcut o dezvăluire care nu îi face cinste sportivei de 20 de ani.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Pe Jelena o mai salut când o văd. Câteodată îmi răspunde, dar câteodată nu o face. Nu ne antrenăm împreună, nu avem o relaţie apropiată", a susţinut cea care a eliminat-o pe Maria Sharapova în optimile de la US Open.
Chiar dacă are o vârstă fragedă, Jelena a produs deja câteva episoade care nu o pun în cea mai bună lumină.
În 2016, Ostapenko a avut o reacţie neaşteptată la adresa Agnieszkăi Radwanska, la Connecticut: "Dacă n-aş comite atâtea erori, aş învinge-o fără probleme. Mi-e silă să joc împotriva ei", i-a spus ea antrenoarei, în timpul unui time-out.
Tot în 2016, Jelena nu a mai reluat un meci contra Karolinei Pliskova (la Cincinnati), motivul fiind incredibil: nu îi convenea stilul de joc al jucătoarei din Cehia.
Anul trecut, în turul secund de la Auckland, Ostapenko a fost acuzată de adversara sa, Naomi Broady, că a lovit în mod intenţionat cu racheta un copil de mingi.
Concret, la scorul de 6-4, 6-6 (2-3), Ostapenko nu a mai putut ajunge la o minge şi a aruncat cu racheta. Deşi minibreak-ul a ajuns la Broady, aceasta a cerut descalificarea Jelenei. Conform englezoaicei, episodul nu a fost o întâmplare, letona dând dovadă de un comportament nesportiv.
"A aruncat cu racheta spre copilul de mingi. A fost accident? Sub nicio formă, cum poate fi vorba de un accident?", i-a explicat Broady arbitrului, cerând descalificarea.
Cum arbitrul nu a fost de acord cu acest lucru, jucătoarea britanică a cerut intervenţia supervisor-ului, pe care l-a rugat să se uite la reluare. "O să vedeţi pe video intenţia", a spus, aproape în lacrimi, Broady.
După minute bune de parlamentări, meciul a continuat, însă Ostapenko, care ulterior şi-a cerut scuze faţă de copilul de mingi, nu a mai fost ok din punct de vedere mental. Ea a pierdut tie-break-ul la 4, pentru ca apoi să cedeze şi descisivul, scor 5-7.
Etichete: jelena ostapenko , anastasija sevastova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...