Video Exclusiv ”Când va fi sănătoasă, va reveni în top!” Horia Tecău, despre accidentarea Simonei Halep
articol scris de Digi Sport29.05.2021, 13:24
Horia Tecău a vorbit pentru Digi Sport despre accidentarea Simonei Halep care va rata turneul de la Roland Garros.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Simona Halep se recuperează după accidentarea suferită la gambă și speră să fie pregătită pentru Wimbledon și Jocurile Olimpice.
Horia Tecău este convins că Simona Halep va reveni în top după accidentarea suferită
Tenismenul speră ca Simona să revină la Wimbledon și să fie aptă pentru Jocurile Olimpice. Tecău este de părere că, după ce va reveni după accidentare, Simona Halep își va recăpăta forma și va obține din nou performanțe pe terenul de tenis.
”Am vorbit cu Simona... un ghinion să se întâmple o asemenea accidentare într-un așa moment, dar, în sport, când îți duci scopul la limite, constant, în fiecare zi, se întâmplă. Mai important este ce face acum și ce va face ca să nu se mai întâmple acest lucru. Sper să își revină cât mai repede. Experiență are, încredere are, cu siguranță, când va fi sănătoasă, va reveni în top.
Sper că va participa la Wimbledon, la Jocurile Olimpice, chiar într-o formă foarte bună. Pentru mixt, conform regulamentului, trebuie să fii în proba de dublu ca să te înscrii la mixt. Invitații speciale nu se fac anul acesta. Au schimbat un pic regulile pentru condițiile de față și ne îngreunează și mai mult participarea.
Dupa Roland Garros, când se trage linie, vom vedea unde suntem și ce șanse sunt să ajungem la Tokyo”, a declarat Horia Tecău, la Digi Sport.
Simona Halep s-a accidentat în timpul turneului de la Roma
Simona Halep (3 WTA) a suferit o accidentare în timpul meciului cu Angelique Kerber (26 WTA), de la WTA Roma, iar sportiva noastră a fost obligată să abandoneze la scorul de 6-1, 3-3 în favoarea sa.
La scurt timp după meci, Halep a anunțat că este vorba de o ruptură la gamba stângă. Două zile mai târziu, constănțeanca a postat pe rețelele sociale o fotografie în care apare cu gamba stângă bandajată și cu o cârjă în mână.
RMN-ul a arătat că ruptura este una de dimensiune mică, iar Simona va începe recuperarea în România. Fostul lider mondial va rata astfel participarea la Roland Garros, turneu de Grand Slam la care a fost prezentă în ultimii 12 ani.
"Salutare! După un RMN efectuat aici, la Roma, vă pot confirma că am o mică ruptură la nivelul gambei stângi. Voi veni acasă și de luni voi începe recuperarea la bazin și la sala de forță.
Rămân pozitivă și voi face tot ce e posibil pentru a reveni cât mai rapid. Vă mulțumesc din nou, ne revedem curând!", a scris Halep, pe Twitter.
Etichete: simona halep , horia tecau , turneul de la wimbledon
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...