Bouchard, un nou atac la adresa Sharapovei: "E o fraudă! Această trişoare nu ar trebui să mai joace tenis"
27.07.2017, 10:58Eugenie Bouchard este într-o ofensivă totală împotriva Mariei Sharapova. Sportiva din Canada nu ratează niciun prilej pentru a o critica pe rusoaică pentru faptul că s-a dopat.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Sharapova nu a fost niciodată populară printre jucătoarele din circuitul WTA, multe vorbind despre aroganţa "MaShei". Totuşi, cele mai multe dintre adversare s-au cenzurat când a fost vorba de suspendarea fostului număr unu mondial pentru folosirea de substanţe interzise.
Nu şi Bouchard, care, de fiecare dată când e întrebată pe marginea subiectului are, are o atitudine vehementă.
”Este o fraudă şi nu cred că trişorilor ar trebui să li se permită să joace acest sport. Este incorect faţă de ceilalţi concurenţi, aceasta este opinia mea. Nu cred că este corect faţă de ceilalţi concurenţi care au respectat regulile”, a declarat Bouchard acum două zile pentru Prime Time Sport.
Nu a fost prima oară când sportiva din Canada are o asemenea atitudine. În mai, după victoria din turul doi de la Madrid (7-5, 2-6, 6-4) împotriva rusoaicei, Genie declara: "Au fost multe jucătoare care au venit la mine în privat și mi-au urat succes. Am câștigat pentru toate".
În prealabil, la revenirea în circuit după suspendarea de 15 luni pentru dopaj cu meldonium, Bouchard o criticase dur pe Maria, dar trimisese săgeţi şi spre WTA.
"Nu cred că ar trebui să se permită unei trişoare să practice din nou un sport, indiferent care ar fi acesta. Cred că WTA transmite un mesaj greşit copiilor: trişaţi şi veţi fi reprimiţi cu braţele deschise", spunea finalista de la Wimbledon, din 2014.
Digi Sport transmite, începând din acest an, ÎN DIRECT și ÎN EXCLUSIVITATE, 55 de turnee WTA pe sezon.
PROGRAMUL TRANSMISIUNILOR DIGI SPORT
Etichete: sharapova , sharapova bouchard , bouchard sharapova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...