Boris Becker a fost eliberat! Ce urmează pentru fostul mare campion la tenis
articol scris de Digi Sport15.12.2022, 13:34
Boris Becker (54 de ani), câștigător a șase trofee de Grand Slam, condamnat la închisoare după ce a fost găsit vinovat în procesul cu privire la falimentul personal, a fost azi eliberat.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Boris Becker a fost eliberat! Ce urmează pentru fostul mare campion la tenis
Fostul mare campion din sportul alb a fost încarcerat în închisoarea Huntercombe, din Marea Britanie, dar a avut șansa să fie plasat într-un program accelerat pentru condamnați. Despre ce este vorba de fapt? Străinii care comit infracțiuni în Marea Britanie sunt extrădați în țările lor de origine, pentru a elibera închisorile britanice.
Așa se face că acum Becker urmează a fi deportat în Germania, conform protocolului semnat deja de legendarul jucător.
Potrivit avocaților, Becker a fost deja de acord cu această înțelegere. Deținuții beneficiază și de reducerea pedepsei cu până la 135 de zile dacă sunt de acord să plece acasă. Fostul mare jucător de tenis a făcut deja șapte luni de închisoare, la Wandsworth și la Huntercombe.
Câte kilograme a slăbit Boris Becker în închisoare. Schimbarea radicală din viața fostului tenismen
Boris Becker a primit o pedeapsă de doi ani și jumătate de închisoare cu executare, pentru că a ascuns bunuri în valoare de 2,5 milioane de lire sterline, pentru a evita plata datoriilor.
Potrivit publicației germane Bild, în penitenciar Becker și-a schimbat radical stilul de viață. N-a mai consumat alcool, care oricum este interzis în închisoare, nu a mai avut un meniu sofisticat și variat, astfel că ar fi slăbit cel puțin opt kilograme.
În schimb, Becker s-a antrenat constant în sala de fitness a închisorii. În plus, fostul campion de Grand Slam a devenit asistent educațional și a predat educație fizică pentru 45 de colegi din închisoare, vorbindu-le despre beneficiile sportului și ale dietei.
Pentru a gestiona aceste schimbări radicale din viața sa, Boris Becker a apelat la yoga și la meditație, potrivit sursei citate.
“Ca fost sportiv, știe foarte bine care sunt momentele bune și cele grele ale victoriilor și ale înfrângerilor. Împărtășește experiența de viață cu colegii din închisoare”, a spus un apropiat al fostului tenismen.
Închisoarea Huntercombe este de categoria C, adică nivelul de securitate este mai scăzut față de Wandsworth, precedentul penitenciar în care a fost Boris Becker. Germanul a reclamat condițiile precare de acolo.
Închisoarea Huntercombe se află în Oxfordshire și este considerată sigură, iar deținuții pot participa la mai multe activități, precum mersul la sala de forță, fotbal sau baschet
Etichete: boris becker , boris becker inchisoare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...