Bianca Andreescu, după ce s-a pregătit la Academia lui Rafael Nadal: "Abia aștept să joc la Roland Garros"
19.05.2019, 18:09Accidentată la turneul de la Miami, după un început furtunos de an, Bianca Andreescu trage tare ca să fie în formă la Roland Garros. Iar antrenamentele istovitoare nu le face oriunde, ci la Academia lui Rafael Nadal din Manacor, oraşul natal al spaniolului.
Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
Andreescu a oferit un interviu în care a vorbit despre turneul de Grand Slam de la Roland Garros, acoolo unde Simona Halep vrea să își apere titlul.
"Lucrurile merg foarte bine, progresez de la zi la zi. Cred că e o perioadă bună pentru mine, am lucrat mult și la fitness, ceea ce cred că e important pentru jocul pe zgură. Zgura e una dintre suprafețele mele favorite, abia aștept să joc la Roland Garros, la unul dintre turneele mele preferate.
Terenurile sunt incredibile, oamenii s-au purtat foarte drăguț. Spania e țara mea favorită, mai fusesem în Barcelona și Madrid, iar acum am vizitat Mallorca și a fost foarte frumos", a spus Bianca Andreescu.
Cotele la câştigarea trofeului de la Roland Garros 2019
Simona Halep este principala favorită la câştigarea trofeului de la Roland Garros, în timp ce Serena Williams pleacă cu şansa a doua. O surpriză plăcută este prezenţa Biancăi Andreescu în top, aceasta având a 10-a şansă.
Aşa arată cotele primelor 10 favorite la Roland Garros
- Simona Halep - 5
- Serena Williams - 6.50
- Naomi Osaka - 9
- Elina Svitolina - 10
- Garbine Muguruza - 10
- Sloane Stephens - 11
- Petra Kvitova - 12
- Kiki Bertens - 14
- Angelique Kerber - 16
- Bianca Andreescu - 18
Etichete:
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Trupele nord-coreene desfășurate în regiunea Kursk din Rusia suferă pierderi grele și sunt lăsate...