Video Begu s-a enervat la culme și a făcut show: "Ce vrei? Du-te la Sharapova și Azarenka și o să vezi!"
18.09.2018, 14:08Irina-Camelia Begu (28 de ani, locul 55 WTA) s-a calificat în turul al doilea la turneul WTA de la Seoul, grație victoriei cu 7-5, 6-4 în fața Monei Barthel (28 de ani, Germania, locul 93 WTA). În setul secund, jucătoarea din România și-a pierdut cumpătul, după o decizie a arbitrului de scaun și a petrecut zeci de secunde în dialog cu franțuzoaica Aurelie Tourte.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Momentul s-a petrecut în al doilea game al setului secund. După 7-5 în prima parte, Irina Begu reușise break-ul în debutul setului secund și conducea cu 1-0 la game-uri. La 30-30 pe serviciul său, jucătoarea din România a returnat o minge căzută pe linie sau aproape de linie și a solicitat aut, ridicând brațul stâng la semiînălțime și spunând ceva în direcția arbitrului. Irina a continuat să urmărească mingea pe care adversara se pregătea să o lovească, în momentul în care arbitrul a dictat obstrucție și i-a dat punctul Monei Barthel, iar scorul devenea 40-30 pentru sportiva din Germania.
În acel moment, Begu a răbufnit și i-a cerut socoteală arbitrului, pe un ton răstit:
Irina Begu: "Ce vrei?"
Arbitru: "Ai strigat 'nu' în timpul punctului".
Irina Begu: "Dar mingea e acolo, iese în aut și tu nu ești acolo să vezi".
Arbitru: "Nu poți vorbi în timpul punctului".
Irina Begu: "Dar dacă fac așa (n.r. imită o lovitură de forehand și icnește, apoi își pune mâinile în șold), nu e același lucru?"
Arbitru: "Nu e întotdeauna la fel. [...] Aici, tu ai spus 'nu' pentru că ai crezut că mingea e în aut".
Irina Begu: "În primul rând, mingea a fost în aut. În al doilea rând, îmi spui că această minge sau acest sunet au deranjat-o pe ea? (n.r. arată cu racheta către adversară). Stai, nu faci nimic, apoi dictezi obstrucție (n.r. pocnește din degete, semnificând o decizie luată fulgerător)".
Arbitru: "Eu nu pot să ghicesc dacă e în teren sau nu, trebuie să iau o decizie și să fiu sigură atunci când o iau".
Irina Begu: "E la fel dacă fac așa (n.r. din nou imită o lovitură de forehand și icnește, de această dată mai evident)".
Arbitru: "Nu e la fel".
Irina Begu: "E la fel, e la fel... Du-te la Sharapova, du-te la Azarenka și o să vezi că e la fel!"
Arbitru: "Nu e același lucru, nu e o minge normală".
Irina Begu: "Ea nici măcar nu a auzit asta!"
Arbitru: "Am auzit eu".
Irina Begu: "Da, da, da, și eu joc împotriva ta?"
Arbitru: "Nu".
În turul al doilea de la Korea Open 2018, Irina Begu o va întâlni pe Agnieszka Radwanska, joi, 20 septembrie, ÎN DIRECT la Digi Sport.
VIDEO Momentul tensionat dintre Begu și arbitrul de scaun
Etichete: irina begu , irina-camelia begu wta seoul , korea open 2018 , wta korea open 2018 , begu arbitru , video begu cearta arbitru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...