Begu o va întâlni la Moscova pe Makarova: "Vreau să revin cât mai repede în top 50"
14.10.2014, 00:21Irina Begu s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA de la Moscova, dotat cu premii totale de 710.000 de dolari, după ce a dispus de croata Donna Vekic (18 ani) cu 7-6 (5), 1-6, 6-3.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Clasată pe locul 61 WTA, Begu a avut un prim set excelent, în care a servit bine și s-a impus la tiebreak, după ce a condus cu 5-2.
Manșa a doua a găsit-o în mare revenire pe Vekic, care s-a impus cu 6-1, doar pentru a ceda un break la 3-4 în decisiv, acela fiind momentul-cheie al partidei. Aflată în ascensiune după un an cu multe rezultate bune atât la simplu, cât și la dublu, Irina Begu (24 de ani) a vorbit pentru telespectatorii Digi Sport despre planurile sale de viitor.
În sezonul de simplu ai avut urcușuri și coborâșuri. Crezi că poți încheia anul în top 50 sau mai sus?
Anul acesta am pornit de pe poziția 130, iar acum sunt pe 53! Consider că a fost un an bun și încă mai am câteva turnee la care voi participa. Îmi doresc să revin cât mai repede în top 50, dar cel mai mult mă bucură faptul că am crescut la toate capitolele, fizic, psihic și joc.
Mereu ai avut partenere diferite în proba de dublu. Au fost Monica Niculescu, Anabel Medina-Garrigues, Maria Irigoyen și ultima dată Lara Arruabarrena. De ce nu formezi un cuplu "sudat" cu o jucătoare din circuit?
Pentru mine proba de simplu este prioritară, iar la dublu joc în funcție de cum mă simt la turneul respectiv. Anul acesta am încercat să-mi găsesc o parteneră stabilă, dar acest lucru nu depinde întotdeauna de mine! Așadar, trebuie să coincidă programul competițional și să avem clasamentul ridicat pentru a putea intra pe tablou.
2 titluri la dublu a cucerit Begu în acest an, având 4 în cariera sa
Ultimul tău trofeu la simplu datează din 2012, acum doi ani, la Tashkent. La ce turneu crezi că te mai poți apropia de finală și de trofeu?
Îmi doresc să câștig într-un viitor apropiat un turneu, dar așa cum am spus mai sus, mă bucur că jocul meu a crescut și sunt convinsa că rezultatele vor veni!
Zgură, hard, iarbă. Ai câștigat trofee pe toate. Care este suprafața ta preferată și mai ales de ce?
Consider că stilul meu de joc se poate adapta oricărei suprafețe, dar eu mă simt cel mai confortabil pe zgură. Este firesc deoarece am crescut și am petrecut enorm de mult timp pe acest tip de suprafață. De asemenea, simt că am progresat foarte mult pe hard și de la turneu la turneu simt că joc mai bine. Sper că într-un viitor apropiat să pot declara același lucru și despre iarbă.
46-20 este raportul de victorii și înfrângeri al Irinei în acest an
Mai ai probleme fizice? Știm că ai fost accidentată la umăr și asta te-a scos din circuit o bună perioadă de timp...
În momentul de față mă simt foarte bine fizic și sper să termin anul fără accidentări.
Ce planuri și obiective ai pentru anul 2015?
Încă sunt concentrată pe acest an, iar când voi termina turneele voi avea timp să mă gândesc și să stabilesc împreună cu echipa mea următoarele obiective.
La Moscova, Irina Begu şi-a asigurat un cec de 9.900 dolari şi 55 puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta ÎN DIRECT la Digi Sport 2 pe rusoaica Ekaterina Makarova (26 ani, locul 12 WTA), a doua favorită, calificată direct în această fază.
Etichete: irina begu , begu , begu moscova , irina begu donna vekic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...