Begu, la al doilea titlu WTA la dublu, din 2017
15.10.2017, 09:14Irina Begu şi italianca Sara Errani au câştigat, duminică, titlul în proba de dublu a turneului WTA de la Tianjin (China), dotat cu premii totale de 426.750 dolari, după 6-4, 6-3 cu favoritele numărul trei, Dalila Jakupovic (Slovenia) / Nina Stojanovic (Serbia).
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Begu (27 ani, 47 WTA de dublu) şi Errani (30 ani, 399 WTA la dublu), care au făcut pereche în premieră, au obţinut victoria într-o oră şi 9 minute.
Învingătoarele s-au ales cu un cec de 17.724 dolari şi 280 de puncte WTA. Begu va adăuga 3.026 dolari şi un punct WTA pentru evoluţia de la la simplu.
Irina Begu a obţinut al şaselea său titlu WTA la dublu, după cele câştigate la Hobart (2012, alături de Monica Niculescu), la 's-Hertogenbosch (2013, alături de Anabel Medina Garrigues), la Rio de Janeiro (2014, cu Maria Irigoyen), Seul (2014, cu Lara Arruabarrena) şi Bucureşti (2017, alături de Raluca Olaru).
Begu a mai pierdut cinci finale, în 2012 la Fes (alături de Alexandra Cadanţu) şi la Luxemburg (alături de Monica Niculescu), în 2015 la Rio (cu Irigoyen), Wuhan şi Moscova (ambele alături de Niculescu).
La simplu, Begu are în palmares patru titluri WTA la simplu, Tashkent (2012), Seul (2015), Florianopolis (2016) şi Bucureşti (2017), pierzând alte trei finale, la Marbella, Budapesta, ambele în 2011, şi Moscova, în 2014.
Pentru Errani a fost al 26-a titlu la dublu, ea fiind câştigătoare, între altele, la Roland Garros (2012), Australian Open (2013, 2014) şi Wimbledon (2014).
AGERPRES
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: irina begu , sara errani , tianjin open
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...