Bătălia fanilor, pe Internet. Cum e văzută absenţa sponsorului de pe echipamentul Simonei
28.01.2018, 10:20Faptul că Simona Halep, numărul unu mondial la începutul Australian Open, s-a prezentat fără vreun sponsor pe echipament la startul competiţiei continuă să stârnească polemici. Pe tennisforum.com nu mai puţin 540 de mesaje de la fani din toată lumea au fost trimise în legătură cu situaţia creată.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Sper ca cei de la Adidas regretă acum! Iar dacă Simona nu-și va găsi un contract cu un brand înseamnă că ceva este cu adevărat greșit în acest sport! Care e problema? Ce dacă e româncă? Nu le place că nu e înaltă și blondă? Simona este o femeie remarcabilă, cu o personalitate grozavă!", a spus Navratilova, într-un interviu acordat pentru Le Temps.
Într-adevăr, pare de neconceput ca cea mai bună jucătoare din lume să nu aibă un sponsor tehnic la cel mai important turneu al începutului de an, însă mutarea gândită de echipa managerială a Simonei pare să fi dat roade. Marea noastră campioană are mai multe variante foarte bune, şi, după parcursul istoric de la Melbourne, cu siguranţă că va avea de unde alege.
Totuşi, părerile în rândul fanilor sunt împărţite, aceştia vorbind despre o serie de cauze care au dus la această situaţie nedorită şi neaşteptată. În primul rând, ar fi vorba despre faptul că Simona nu este marketabilă, însă sunt şi păreri care spun că echipa româncei nu a gestionat bine situaţia.
- "Echipa de management a pariat pe Simona şi a pierdut. Va termina prin a semna cu o companie de mâna a treia şi va primi mai puţin decât Adidas îi oferea. Nu e nimic în ceea ce face echipa din spatele lui Halep care să nu fie catalogat drept amatorism", scrie un fan.
Reţelele sociale sunt un alt aspect important, neglijat de Halep.
- "Lucrul pe care Simona trebuie neapărat să îl schimbe ţine de marketabilitatea sa. Trebuie să îşi revigoreze reţelele sociale. Pentru numele lui Dumnezeu, fato, opreşte-te: nu mai pune poze cu nepoata ta şi cu oameni din familie. Fanii tenisului vor să te admire pe tine. Acei ochi verzi superbi trebuie văzuţi dintr-o altă perspectivă, aşa că lasă conturile de Instagram şi Facebook pe mâna unor profesionişti", mai notează cineva.
Alţii pun lipsa unui sponsor pe seama faptului că marile branduri încă nu sunt conştiente de impactul pe care Simona îl are.
- "Nu mai e vorba de Simona, persoana. Ci de Simona, jucătoarea de tenis. Care e în lumina reflectoarelor atât de mult, probabil nici nu e conştientă de câtă atenţie i se oferă. Cu siguranţă îşi va găsi un sponsor pe măsură, uitaţi-vă doar câte ştiri şi mesaje apar cu şi despre ea pe conturile de twitter sau pe site-urile de sport. Nimeni nu cred că e conştient de impactul incredibil pe care îl are Simona. Prin contrast, Bouchard şi Svitolina se chinuie să atragă atenţia şi să ajungă în atenţia celorolalţi prin selfieuri", explică un internaut.
Faptul că e născută în România, unde există o piaţă de desfacere mică, e un handicap al Simonei.
- "Cred că Simona nu vrea să fie în centrul atenţiei, de aceea s-a ajuns la situaţia de a nu avea sponsor. Ea e ca Petra (n.r. Kvitova), o altă jucătoare care se concentrează mai mult pe tenis decât pe imagine. Trăim într-o societate guvernată de PR şi publicitate, astfel că nu mai contează foarte mult ceea ce faci pe teren. În plus, Simona nici nu vinde pe pieţele căutate de sponsori. Dacă ar fi fost din SUA, cu siguranţă că lucrurile stăteau diferit", mai scrie un fan.
Simona Halep a încheiat contractul cu Adidas la finalul anului trecut și de atunci nu a semnat cu nicio firmă de echipament sportiv. De acest lucru vrea să profite Nike, companie care i-a oferit sportivei noastre un contract în valoare de 1,3 milioane de euro pe an, informează El Pais.
Simona Halep le-a solicitat nemților de la Adidas două milioane de euro pe an pentru a semna un nou contract, dar aceștia au refuzat-o. Acum, sportiva care ocupă primul loc în lume negociază cu Nike, Asics, Lacoste și K-Swiss, dar nu se grăbeşte.
Staff-ul ei a anunţat că o decizie în acest sens va fi luată după finalul Australian Open 2018. Dintre toate companiile care sunt în negocieri cu numărul unu mondial, Nike a făcut deja propunerea, care se ridică la suma de 1,3 milioane de euro pe an, scrie sursa citată.
Halep este pe primul loc în clasamentul WTA, dar nu și în materie de contracte de imagine. În 2017, conform cifrelor publicate de revista Forbes, Halep s-a aflat printre sportivele plătite cel mai bine, cu încasări de 4,9 milioane de euro. Ea a fost depășită de Serena Williams (21,5 milioane de euro), Kerber (10 milioane de euro), Danica Patrick (9,5 milioane de euro), Ronda Rousey (9 milioane de euro), Venus Williams (8,3 milioane de euro) Muguruza (6,1 milioane de euro), Wozniacki (5,9 milioane de euro), Agnieszka Radwanska (5,8 milioane de euro) și Eugenie Bouchard (5,6 milioane de euro).
Etichete: halep , echipament halep , halep echipament , halep sponsor , sponsor halep
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...