Aroganţă a Carolinei Wozniacki? "Nu mă uit cu cine evoluez. Dacă joc cel mai bun tenis al meu, bat pe oricine"
23.03.2018, 19:48Caroline Wozniacki are parte de o jumătate de tablou grea la Miami, însă a surprins pe toată lumea. Daneza a dat o declaraţie neaşteptată, care poate fi citită de mulţi drept aroganţă. "Nu îmi pasă cu cine joc. Dacă evoluez bine, voi bate pe oricine", a spus "Caro".
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Numărul doi mondial e decisă să se impună în premieră la turneul de la Key Biscayne, Florida, şi, cel puţin la nivel declarativ, pare a avea un ascendent moral faţă de adversare. Dacă celelalte jucătoare vorbesc despre obiectivele pe termen scurt, daneza a surprins.
"Nu mă uit niciodată să văd cu cine joc! Pur şi simplu nu-mi pasă! Ştiu că dacă voi juca cel mai bun tenis al meu, voi bate pe oricine! Este clar că Miami e un turneu grozav, toate jucătoarele vor să se descurce bine aici, dar eu am încredere în mine", a spus Wozniacki într-un interviu pentru Marca.
Wozniacki a avut "bye" în primul tur, urmând a o întâlni pe Monica Puig în manşa secundă. Pe jumătatea de tablou a lui Wozniacki se află, printre altele, Kasatkina, Svitolina sau Kvitova.
Anul trecut, Wozniacki a ajuns până în finala turneului de la Miami. Acolo, daneza a cedat în faţa Johannei Konta, scor 4-6, 3-6.
Turneul WTA de la Miami are loc în perioada 20-31 martie, ÎN DIRECT la Digi Sport. Toate meciurile Simonei Halep și ale celorlalte jucătoare din România vor putea fi urmărite în format LIVE VIDEO&TEXT pe www.digisport.ro și m.digisport.ro.
Etichete: wozniacki , halep miami , turneu miami , wozniacki miami , miami wozniacki , wozniacki live
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...