Andy Murray: "Idolul meu în tenis a fost Andre Agassi"
30.12.2013, 11:42Deținătorul titlului de la Wimbledon, britanicul Andy Murray, a revenit săptămâna trecută pe terenurile de tenis după o pauză de mai bine de trei luni.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Perioada de inactivitate a fost cauzată de o operație suferită de scoțian în zona de jos a spatelui. Lipsa antrenamentelor s-a simțit la Abu Dhabi, unde el a fost învins în primul meci de Jo Wilfried-Tsonga (5-7, 3-6), pe care îl conducea cu 8-1 la meciuri directe, înaintea duelului de la Mubadala.
În cel de-al doilea duel disputat la respectivul turneu demonstrativ, Andy Murray l-a învins pe Stanislas Wawrinka (6-3, 6-4), iar în această săptămână își va semna revenirea oficială în circuitul ATP.
Ocupantul locului 4 ATP va juca la Doha, unde pe tablou se vor mai afla Rafael Nadal, David Ferrer sau Tomas Berdych.
Murray s-a arătat încrezător înaintea competiției din Qatar: "Țelul meu nu este să câștig titlul. Bineînțeles că aș fi încântat dacă s-ar întâmpla acest lucru. Ceea ce îmi doresc cel mai mult este să am posibilitatea să disput câteva meciuri pe tabloul prinicipal și să îmi intru în ritm pentru Australian Open", a declarat scoțianul.
Întrebat care este sportivul său preferat, dar și dacă acesta este jucător de tenis, câștigătorul din 2013 de la Wimbledon și-a dezvăluit idolii: "În tenis a fost fără discuție Andre Agassi, iar în sport a fost Muhammad Ali."
Etichete: rafael nadal , jo-wilfried tsonga , andy murray , muhammad ali , andre agassi , andy murray wimbledon , andy murray atp , andre agassi atp , agassi murray , turneu atp qatar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...