Andreea Mitu, la primul duel cu Schiavone din carieră. ”Îi voi studia jocul pe Youtube”
28.05.2015, 20:17Francesca Schiavone, locul 92 mondial, a declarat că nu o cunoaşte pe Andreea Mitu, adversara sa din turul trei la Roland Garros, dar a subliniat că va căuta pe Internet meciurile româncei, pentru a-i studia acesteia mișcările.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Nu am întâlnit-o niciodată, dar dacă a învins-o pe Karolina Pliskova, atunci sigur joacă foarte bine. Mă voi uita pe Youtube pentru a-i studia jocul", a spus Schiavone.
Schiavone a ajuns în turul trei la French Open după ce a trecut de Svetlana Kuznetsova, într-un meci de trei ore şi 49 de minute, scor 6-7 (11), 7-5, 10-8. Acesta a fost al treilea cel mai lung meci din istoria Roland Garros în era Open. Schiavone şi Kuznetsova au disputat cel mai lung meci din istorie la feminin la un Grand Slam, la Openul Australiei 2011, când italianca s-a impus după patru ore şi 44 de minute.
Andreea Mitu, locul 100 WTA, a învins-o, joi, cu scorul de 2-6, 7-6 (5), 6-4, pe Karolina Pliskova (Cehia), cap de serie numărul 12 şi poziţia 12 în clasamentul mondial, şi s-a calificat în turul al treilea al French Open. În turul trei, Cristina-Andreea Mitu o va întâlni pe Francesca Schiavone (Italia), locul 92 WTA. Mitu (23 de ani) şi Schiavone (34 de ani), câştigătoare la Roland Garros în 2010 şi finalistă în 2011, nu s-au mai întâlnit niciodată în carieră.
Etichete: roland garros , youtube , andreea mitu , schiavone , prima confruntare directa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...