Andre Agassi a vorbit în premieră despre "ruptura" de Novak Djokovic
articol scris de Digi Sport29.03.2021, 12:40
Andre Agassi (50 de ani) a vorbit în premieră despre ce l-a determinat să întrerupă colaborarea cu Novak Djokovic, actualul lider mondial.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Cei doi au colaborat din 2017 până la începutul lui 2018, iar din echipa lui Novak Djokovic mai făcea parte și fostul tenismen ceh Radek Stepanek.
Ulterior, Nole l-a angajat pe Marian Vajda, cel care îl pregătește și în prezent, alături de croatul Goran Ivanisevic.
Versiunea lui Agassi despre despărțirea de Novak Djokovic
"Din punctul meu de vedere, eu nu îl ajutam pe Novak, din acest motiv m-am oprit. În opinia mea, trebuie să scoți cea mai bună versiune din elevul tău, am avut intenția de a-l ajuta.
Obiectivul meu e să ajut să-l ajut pe jucător să progreseze, dar dacă simt că mă aflu în calea dezvoltării lui, atunci e cel mai bine să spun stop. Am ajuns într-un moment delicat în care deseori eram ba de acord, ba nu eram de acord în anumite privințe", a declarat Andre Agassi, potrivit Tennis World USA.
Câştigător a opt turnee de Grand Slam, Agassi a fost unul dintre cei mai importanţi jucători din anii '90, când lupta la vârf a fost mai echilibrată ca oricând.
E considerat de specialişti printre cei mai buni 10 jucători din toate timpurile, iar ca antrenor l-a ghidat pe Djokovic, în perioada 2017-2018.
Agassi a câștigat în total 60 de titluri ATP și are un record de victorii/eșecuri 870/274.
Agassi a fost antrenat în carieră și de Darren Cahill, omul care o pregătește pe Simona Halep. Agassi câștigat din tenis 32 milioane de dolari.
Meciurile directe între starurile tenisului masculin
- Roger Federer vs Rafael Nadal 16-24
- Roger Federer vs Novak Djokovic 23-27
- Novak Djokovic vs Rafael Nadal 29-27
Cum a răspuns Andre Agassi când a fost întrebat cine e cel mai bun tenismen din toate timpurile
"Vorbim despre situații diferite când ne referim la cel mai bun jucător din toate timpurile. Federer, Nadal și Djokovic pot fi considerați GOAT (The Greatest of All Time), dar discuția trebuie dezvoltată. Îl avem pe cel bun pe iarbă - suprafața rapidă - Roger Federer.
Avem în tenis suprafețe diferite, ei mai pot juca de 100 de ori unul împotriva celuilalt și vă voi da același răspuns", a spus Andre Agassi, pentru CNBC, citat de Tennis365.com.
Etichete: novak djokovic , andre agassi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...