Ana Bogdan a produs surpriza și s-a calificat în turul III la Roland Garros! A eliminat finalista din 2021 în două seturi
articol scris de Digi Sport31.05.2024, 08:35
Ana Bogdan a reușit să producă surpriza în turul II la Roland Garros, acolo unde a învins-o pe Anastasia Pavyluchenkova, scor 6-4, 6-4.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Sportiva din Rusia (locul 22 WTA) era cotată favorită în această partidă, mai ales dacă ținem cont și de confruntările directe, acolo unde românca nu reușise să o învingă niciodată.
- Ana Bogdan pierduse toate cele trei partide cu Pavlyuchenkova, care s-au dispuat la Shenzen, Wimbledon și Adelaide.
Ana Bogdan - Anastasia Pavlyuchenkova 6-4, 6-4. Românca s-a calificat în turul III la Roland Garros, după ce a eliminat finalista din 2021
Ana Bogdan a început foarte bine partida și conducea, la un moment dat, cu 3-0. Totuși, Pavyluchenkova a revenit și a restabilit egalitatea, dar Ana Bogdan a triumfat în primul set după 46 de minute.
Al doilea set, adjudecat tot de Ana Bogdan, cu același scor, 6-4, s-a întins pe parcursul a 54 de minute.
Astfel, după o oră și 40 de minte de joc, Ana Bogdan a obținut calificarea în turul III la Roland Garros. Este pentru a doua oară când românca obține o astfel de performanță, după calificarea din 2021.
- Pavlyuchenkova a jucat finala la Roland Garros în 2021, pe care a pierdut-o în fața sportivei din Cehia, Barbora Krejcikova, scor 1-6, 6-2, 4-6.
Ana Bogdan - Elina Svitolina, în turul III la Roland Garros
Misiunea Anei Bogdan este în continuare foarte dificilă. Pentru a se califica în optimile Roland Garros, Ana Bogdan va trebui să treacă de Elina Svitolina, cap de serie numărul 15, sportivă care a învins-o pe Diane Parry, scor 6-4, 7-6 (3).
Irina Begu s-a calificat și ea în turul III la Roland Garros
Jucătoarea română de tenis Irina Begu s-a calificat, joi seara, în runda a treia a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului, după ce a dispus de cehoaica Linda Noskova, cu 6-4, 6-1. Irina Begu (33 ani, 127 WTA) a obţinut victoria după o oră şi 15 minute.
Dacă raportul mingilor direct câştigătoare a fost destul de echilibrat (22 Begu şi 19 Noskova), cehoaica a făcut net mai multe erori neforţate, 31-11.
Noskova (19 ani, 29 WTA) a învins-o pe Begu cu 7-6 (9/7), 6-1 în primul tur la Indian Wells, anul trecut, la singura sa confruntare anterioară.
Begu şi-a asigurat un cec de 158.000 de euro şi 130 de puncte WTA, iar următoarea sa adversară va fi Varvara Gracheva (Franţa) sau Bernarda Pera (SUA).
- Cel mai bun rezultat al româncei la Openul Franţei este atingerea optimilor de finală (2016, 2022). Anul trecut Begu s-a oprit în turul al treilea.
Etichete: roland garros , ana bogdan , ana bogdan - anastasia pavlyuchenkova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...