Ana Bogdan, elogiată de site-ul oficial al WTA. "Forehand de senzaţie, lovituri minunate!"
14.04.2018, 11:46Cap de serie numărul 7 în turneul WTA de la Bogota, Ana Bogdan joacă sâmbătă pentru calificarea în finala turneului. Sportiva noastră o va întâlni în penultimul act pe Anna Karolina Schmiedlova, din Slovacia. Performanţa româncei, care a ajuns pentru a doua oară consecutiv în semifinalele unui turneu WTA, nu a trecut neobservată de site-ul wtatennis.com.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Pentru a ajunge în penultimul act al turneului de la Bogota, Ana Bogdan a jucat vineri două meciuri. Întâi a trecut de Anna Blinkova cu 1-6, 7-6, 6-4, într-un meci care începuse joi, dar a fost amânat din cauza ploii. Tot ieri, jucătoarea noastră a trecut în sferturi de Daniela Seguel, chilianca de pe locul 163 WTA. S-a terminat 6-1, 6-1.
"Bogdan a început în forţă încă din primul game. A reuşit trei forehand-uri consecutive câştigătoare şi a ajuns să aibă trei mingi de break, convertite într-un avans de 1-0. Bogdan a continuat să atace, au urmat trei break-uri consecutive, iar scorul a devenit 4-1 pentru româncă. Încă un forehand de senzaţie i-a adus un avantaj de 5-1. Şi-a ţinut adversara în spatele liniei de fund şi a câştigat fără probleme primul set.
Scenariu identic şi în cel de-al doilea set. Bogdan a făcut rapid 2-0, apoi graţie unui as a făcut 3-0. Sequel a încercat să revină şi a câştigat următorul game graţie unei lovituri minunate. Românca nu i-a oferit, însă, nicio şansă şi a câştigat şi setul secund. Bogdan a încheiat partida cu un raport uluitor. A avut 23 de puncte câştigătoare şi doar 8 greşeli neforţate", au notat cei de la wtatennis.com.
Etichete: ana bogdan , ana bogdan wta , ana bogdan bogota , ana bogdan semifinale , ana bogdan adversara bogota
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...