Video Exclusiv "Am vorbit cu ea". Cum a comentat Adrian Marcu, fostul antrenor al Simonei Halep, situația fostului lider mondial
articol scris de Digi Sport21.10.2022, 20:02
Adrian Marcu a pregătit-o pe Simona Halep până la începutul anului, alături de Daniel Dobre, iar antenorul a vorbit despre situația prin care trece acum fostul lider mondial.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Adrian Marcu, de partea Simonei Halep: "Am stat cu ea 24/24! Este mereu grijulie"
Adrian Marcu este unul dintre antrenorii cu care Simona Halep a lucrat destul mult de-a lungul carierei sale. Într-o intervenție telefonică la Digi Sport Special, Marcu a spus că nu își explică cum s-a ajuns aici, ținând cont că jucătoarea din România era extrem de strictă în ceea ce privește medicamentația.
"Eu pot să spun că o știu pe Simona destul de bine. Am lucrat mult cu ea și știu că e o sportivă care, în ceea ce privește medicamentația, a fost mereu grijulie. Sincer, nu pot să cred că ar fi făcut așa ceva, mai ales că e chestie care i-ar fi îmbunătățit partea fizică, care oricum era beton.
Nu știu de ce ar fi făcut chestia asta. Dacă stăm să ne gândim, punctul forte al Simonei a fost partea fizică. Sunt uimit că s-a întamplat asta. Urmează să facă tot posibilul și să vedem de unde a apărut această substanță.
Un sportiv de valoarea Simonei trebuie, în primul rând, ca în fiecare zi să anunțe unde va fi mâine și eu cred că Simona a făcut sute de teste anti-doping. Cred că e greu să fie o eroare medicală, dar știu că Simona are și niște probleme cu tiroida. E o situație dificilă pentru o mare sportivă, care eu cred că este fair și onestă.
O cunosc de multă vreme și am fost cu ea 24/24. Din punctul de vedere al stricteții, nu văd cum s-a întâmplat. Am vorbit cu ea, dar nu aș avea multe să vă spun. Eu doar i-am spus dacă o pot ajuta cu ceva. Cred că nu s-a întâmplat asta și îi doresc mult să reușească să dovedească ca n-a fost așa", a spus Adrian Marcu.
Etichete: simona halep , adrian marcu , halep doping
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...