Video Exclusiv "Tată, nu mai pot!" Nici măcar Buzărnescu nu mai credea în sine, dar tatăl ei a făcut posibilă minunea
02.06.2018, 11:11Sebastian Perju, corespondent Digi Sport la Paris // Mihaela Buzărnescu a obținut victoria carierei și totodată cea mai mare surpriză de la Ronald Garros, eliminând-o pe a patra favorită, Elina Svitolina. Întrebat cum ar fi reacționat dacă cineva îi spunea că fiica sa va ajunge în optimi la Roland Garros, Mihai Buzărnescu, care îi e și antrenor, a răspuns:
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
"Acum doi ani era cu probleme de sănătate, juca, se oprea. Sincer, nu credeam, nu credeam că ajunge nici în primele 200 la un moment dat; se chinuia, avea clasamentul înghețat. A fost un chin pentru noi. Sincer, eu am crezut în ea. Ea mai puțin credea, pentru că, așa cum am spus, încerca să joace, iar se oprea...
Și atunci a zis: 'Tată, nu mai pot, sunt jucătoare tinere care vin peste mine și eu am pierdut contactul cu ele, nu mai pot'. Îi spuneam: 'Nu se poate, ai încredere în tine, pentru că ai potențial și trebuie să reușești'. Și uite că, spre bucuria noastră, a ajuns unde e acum", a spus Mihai Buzărnescu într-un interviu exclusiv pentru Digi Sport.
Tatăl Mihaelei a dezvăluit și modul în care a pregătit, alături de fiica sa, meciul împotriva proaspetei câștigătoare de la Roma.
"Am studiat o și la antrenamente, am văzut și pe Youtube și i-am spus în mare ce să facă. N-a putut mereu să respecte ce i s-a spus, în joc nu poți să aplici ce găsești în teorie", a precizat Mihai Buzărnescu.
Pentru Mihaela va urma meciul din optimi, cu Madison Keys, o americancă stângace, la fel ca și Buzărnescu.
"E greu meciul cu ea pentru că e stângace, e pe val, dar încercăm. Fiecare meci nu e dinainte pierdut sau câștigat, vom juca. Potențial are. Nejucând atâta timp, nu l-a consumat... Acum depinde de sănătate, dacă va fi în continuare la fel...ea de asta n-a jucat. Cam 5 ani de zile n-a jucat, deci nu e uzată. Numai să nu fie iar o problemă medicală".
Tatăl Mihaelei a povestit și calvarul prin care a trecut fiica sa din cauza accidentărilor.
"Primul moment a fost când a fost operată la menisc, la piciorul stâng, dar pentru că a apărut durerea imediat și am zis nu se poate, mi-am pus baze, speranțe în această operație...și de fapt nu a avut nicio problmemă cu meniscul. Al doilea moment, cel mai bun a fost după ce a început să câștige, acum un an de zile. I-am zis: hai tată, ești pe val, top 100. Și uite că a intrat și în prima sută", a încheiat tatăl Mihaelei, Mihai Buzărnescu.
Mihaela Buzărnescu şi-a asigurat un cec de 222.000 euro şi 240 de puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta, în premieră pe americanca Madison Keys (23 ani, 13 WTA), cap de serie numărul 13, care a dispus de japoneza Naomi Osaka (N.21) cu 6-1, 7-6 (7).
Etichete: mihaela buzărnescu , halep , begu , buzarnescu , romance roland garros , buzarnescu roland garros , buzarnescu svitolina , buzarnescu optimi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...