Exclusiv ”Am încercat să ne întindem pe mese de masaj”. Simona Halep a dezvăluit condițiile în care a trăit ziua de miercuri, la Roma
16.05.2019, 18:53Simona Halep - Marketa Vondrousova 6-2, 5-7, 3-6. Simona Halep a fost învinsă în turul 2, la Roma, de Marketa Vondrousova. Românca de pe locul 2 WTA a vorbit pentru Digi Sport și despre dificultățile pe care le-a întâmpinat în timpul zilei de miercuri.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Meciul contra tinerei din Cehia fusese programat inițial miercuri, în jurul orei 13:00 (ora Italiei), dar ploaia le-a dat peste cap planurile organizatorilor, majoritatea meciurilor fiind amânate pentru azi. Decizia oficialilor a venit însă la ora 19:00. Simona a povestit cum a trăit această perioadă.
”A fost destul de dificil să stăm aici, pe scaun, până la 7 seara. Am încercat să ne mai întindem pe niște mese de masaj. Nu a fost ușor. Când plouă, nu te poți pune contra. Asta a fost”, a spus Simona, într-un interviu exclusiv acordat corespondentului Digi Sport, Gabriel Morariu.
Simona Halep Roma | Dominic Thiem i-a criticat duri pe organizatori
Finalistul de anul trecut de la Foro Italico, Dominic Thiem, a vorbit în termeni duri despre condițiile turneului de la Roma, după înfrângerea cu Fernando Verdasco, 6-4, 4-6, 5-7.
”Nu îmi place cum sunt jucătorii tratați la acest turneu. Ce s-a întâmplat ieri este inacceptabil. Știau că nu se va juca niciun meci de tenis și ne-au ținut aici până la 19:30. Se știa de mult timp că este un meci de fotbal aici. De aici până acasă, la hotel, am mers pe drum o oră și jumătate.
Când toată lumea știe că va ploua toată ziua, atunci lasă jucătorii să plece de la stadion la 14:00 sau 15:00, când nu e trafic, când nu sunt oameni care se bat pe străzi. A fost inacceptabil să fiu programat la 10 dimineața, după tot ce s-a întâmplat”, a comentat Dominic Thiem.
Etichete: simona halep , simona halep roma , roma wta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...