Alexia Tatu - Diana Soare 7-6, 6-4, în finala româncelor de la Wimbledon U14
articol scris de Digi Sport10.07.2022, 17:11
Româncele Alexia Tatu și Diana Soare s-au întâlnit în finala turneului de la Wimbledon, în cadrul competiției rezervate copiilor cu vârsta de 14 ani.

SuperLiga: Rapid - FCSB, duminică, 21:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Tottenham, duminică, 18:30, DGS 1
Alexia Tatu - Diana Soare 7-6, 6-4, în finala româncelor de la Wimbledon U14
Duminică, cele două tinere sportive din România au disputat ultimul act din cadrul turneului de la Wimbledon U14. Primul set a fost unul foarte echilibrat, iar Alexia Tatu a reușit să îl câștige în cele din urmă, după ce s-a ajuns la tie-break.
În partea a doua, tot Alexia Tatu a fost la conducerea partidei, astfel că a reușit să își adjudece și setul al doilea, câștigând astfel trofeul de Grand Slam de la Wimbledon, inaugurat în acest an.
Wimbledon U14, la prima ediție
Începând din 2022, Wimbledon a organizat și o întrecere între sportivii Under-14, unde au luat parte 16 jucătoare. Acestea au fost împărțite în patru grupe, iar câștigătoarele grupelor au mers direct în semifinale.
Alexia Tatu a câștigat grupa A cu trei victorii în trei partide și a învins-o în semifinală pe jucătoarea din Argentina, Sol Ailin Larraya Guidi, cu scorul de 6-0, 6-3.

De cealaltă parte, Andreea Diana Soare a câștigat în grupă, meciurile cu Aishwaraya Jadhav (India), scor 6-3, 6-2, Aishi Das (Noua Zeelandă), scor 6-4, 6-4, și cu Mika Stojavljevic (Marea Britanie), scor 1-6, 6-4, 10-3. În semifinale, Andreea Soare s-a impus în fața britanicei Isabelle Britton, scor 6-0, 7-5.
Etichete: alexia tatu , diana soare , finala wimbledon u14
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Mai multe rânduri de aplauze s-au auzit în momentul în care președintele ucrainean Volodimir...