Alexia Tatu a câștigat al 10-lea trofeu din 2022, la scurt timp după ce a devenit ”regină” la Wimbledon
articol scris de Digi Sport06.08.2022, 20:29
Noua senzație a tenisului românesc, Alexia Tatu, continuă să uimească prin performanțele sale excelente din acest sezon.
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
Jucătoarea de doar 14 a ani a obținut cel de-al 10-lea trofeu al anului, sâmbătă, după ce a câștigat trofeul de dublu de la Young Champions Cup (Belgia), alături de Ada Kumru (Turcia), după o finală disputată împotriva echipei Veronika Sekerkova (Cehia)/ Poland Oliwia Sybicka (Polonia), scor 7-6 (1), 6-7 (3), 11-9.
Alexia Tatu, al 10-lea trofeu din acest an
Pentru Alexia Tatu a fost cea de-a 17-a finală europeană din acest an și cel de-al 10-lea trofeu câștigat.
Confruntarea a durat o oră şi 30 de minute și a pus capăt unei săptămâni foarte grele pentru româncă. A fost nevoită să stea în izolare cinci zile, în Germania, înainte de a ajunge în Belgia.
Specialiștii o consideră pe Alexia ca fiind urmașa de drept a Simonei Halep. Alexia a câștigat în urmâ cu câteva săptămâni trofeul de Grand Slam de la Wimbledon, după o finală disputată împotriva unei alte sportive din România, Andreea Soare, scor 7-6, 6-4.
- Simona Halep a câștigat și ea la Wimbledon, dar la seniori, în 2019.
Alexia Tatu, despre Simona Halep: ”Nu ne asemănăm la joc”
Imediat după Wimbledon, Alexia Tatu a fost întrebată de asemănarea cu Simona Halep, dar tânăra jucătoare a surprins prin declarația sa.
"Cu Simona Halep m-am întâlnit de câteva ori la turnee, n-am schimbat vorbe, o admir, dar nu mă asemăn cu ea la joc”, a spus Alexia Tatu, conform euronews.ro.
Sportiva din Buzău a dezvăluit că modelele ei din tenis sunt Simona Halep (30 de ani) și Iga Swiatek (21 de ani).
Etichete: belgia , alexia tatu , young champions cup
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Preşedintele american Joe Biden a pledat miercuri pe lângă succesorul său Donald Trump pentru...