Alexandra Dulgheru, victorie la revenirea în circuit după o pauză de aproape doi ani
articol scris de Digi Sport17.03.2021, 15:56
Alexandra Dulgheru (31 de ani) a revenit în circuitul profesionist feminin cu o victorie, miercuri, la aproape doi ani de la ultimul său meci oficial.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Alexandra Dulgheru, care pe 11 aprilie 2011 urca pe cel mai bun loc din carieră (26), a învins-o pe unguroaica Dorka Drahota Szabo (19 ani), aflată pe locul 686 în lume, cu 6-4, 6-1, în prima rundă a turneului ITF de la Antalya, dotat cu premii totale de 15.000 de dolari.
Galerie Foto
Alexandra Dulgheru, victorie la revenirea în circuitul feminin după o pauză de aproape doi ani
Românca s-a impus după o oră şi 34 de minute. Alexandra Dulgheru, beneficiara unui wild card, va juca în optimile de finală contra Alexandrei Vecic (Germania), o jucătoare de 19 ani, care se află pe poziţia a 982-a în lume. Dulgheru nu mai jucase până miercuri din aprilie 2019, când pierdea în calificările turneului WTA de la Istanbul în faţa ucrainencei Katerina Kozlova, cu 2-6, 4-6.
- 2 titluri WTA are în palmares Alexandra Dulgheru (2009, 2010 - Varșovia)
- 2.277.547 milioane de dolari a câștigat Dulgheru din tenis
Alexandra Dulgheru: "Vreau să joc patru-cinci turnee înainte de Roland Garros"
"Eu am vrut de vreo lună să joc, dar la turneele astea mici, de 15.000, că am vrut să încep în Antalya, nu am intrat nici măcar în calificări. Fără clasament, că nu am clasament acum, iar clasamentul protejat, care este 160 sau 162, vreau să-l folosesc pentru turneele mai mari.
Normal, la 15.000 te duci şi intri în calificări. M-am înscris şi mă văd 200 ca rezervă. Nu se poate aşa ceva. A doua săptămână la fel, o sută şi ceva ca rezervă. A urmat un pic de panică. Ce mă fac că nu intru la turnee? Din păcate, turneele ITF sunt destul de afectate în perioada aceasta, nu au putere financiară şi toată lumea joacă unde poate.
Atunci, turneele astea mici sunt mult mai tari decât ar trebui să fie. Am vorbit la turci pentru un wild card. Nici măcar pe tablou nu-mi pot da wild card. Şi au zis că-mi promit în calificări. Luna asta, că joc două sau trei, mi-ar da în principiu în calificări.
Să vedem acum, ar trebui să plec pe miercuri, joi, săptămâna viitoare. Plănuiesc să joc două, trei turnee mai mici, după care să folosesc clasamentul protejat la ceva WTA-uri. Mă apropii destul de mult de Roland Garros fără să fi jucat meciuri.
Să joc măcar patru, cinci turnee înainte, pentru că tabloul principal la Roland Garros începe la sfârşitul lunii mai, dar calificările încep mai devreme. Acum sunt bine. M-a durut un pic mâna, aşa se întâmplă când faci o pauză mare, am şi jucat cu băieţi, au dat mai tare şi a trebuit să mai fac o mică pauză", a declarat Alexandra Dulgheru, în cadrul emisiunii Digi Sport Matinal, în urmă cu câteva zile.
Etichete: alexandra dulgheru , alexandra dulgheru victorie , alexandra dulgheru revenire , dulgheru itf antalya
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...