"Acum înţeleg de ce a jucat aşa bine în ultima perioadă". Serena Williams a lăudat-o pe Begu
14.05.2016, 22:51Irina Begu a făcut un set excelent în faţa Serenei Williams, dar s-a recunoscut învinsă în cele din urmă, în semifinale la Roma, scor 6-4, 6-1 pentru numărul unu mondial.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
La conferinţa de presă de după meci, sportiva din SUA a vorbit la superlativ despre româncă, pe care nu o mai întâlnise până acum în circuit. Serena a lăudat-o pe bucureşteancă pentru agresivitatea sa şi pentru faptul că nu cedează iniţiativa, indiferent de scor.
"Nu mai jucasem cu Begu, e o adevărată luptătoare. A fost un joc foarte intens pentru că şi ea a fost agresivă, întâlnește mingea foarte devreme; nu știam la ce să mă aștept de la ea. Acum înțeleg de ce a jucat atât de bine în ultima perioadă", a declarat Serena Williams.
Serena va avea ocazia în finala de mâine, contra conaţionalei Madison Keys, să îşi treacă în palmares al patrulea succes la Foro Italico, după titlurile din 2002, 2013 şi 2014.
În ceea ce o priveşte pe Begu, sportiva noastră şi-a asigurat pătrunderea în top 30 (va fi de luni numărul 28 mondial) şi va beneficia, ca atare, de statutul de cap de serie la Roland Garros.
Begu a făcut cel puţin sfert de finală la ultimele trei turnee importante la care a participat: Charleston, Madrid, Roma.
Etichete: begu , begu serena williams , begu serena williams roma
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...