Video A spart racheta de furie, după ce a pierdut un set pe care l-a avut în mână în fața lui Andy Murray
19.04.2017, 15:35Gilles Muller a fost foarte aproape să câștige primul set în fața lui Andy Murray, în meciul din turul al doilea al Masters-ului de la Monte Carlo. Pierderea acestuia l-a făcut însă pe jucătorul de 34 de ani să-și verse nervii pe rachetă.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Luxemburghezul a făcut break chiar în primul game al manșei și a păstrat avantajul până aproape de final. După ce a ratat două șanse de set pe serviciul advers, în momentul în care conducea cu 5-3, Muller a pierdut apoi și break-ul, după un game la zero câștigat de Murray.
Apoi, după ce liderul mondial a trecut în avantaj, Muller și-a pierdut din nou serviciul și, implicit setul, după ce a ratat un volley simplu, cu reverul, de la fileu. După acel punct, luxemburghezul nu s-a mai putut stăpâni și a trântit racheta de două ori de piciorul său drept, iar apoi a aruncat-o în banca de lângă teren.
În primul tur al primului Masters de pe zgură, Gilles Muller a trecut cu 6-2 6-2 de spaniolul Tommy Robredo, în timp ce Andy Murray, principal favorit la Monte Carlo, a beneficiat de un bye și a intrat direct în runda secundă.
VIDEO Momentul în care Muller sparge racheta:
Masters-ul de la Monte Carlo e ÎN DIRECT la Digi Sport în perioada 17-23 aprilie.
PROGRAMUL TRANSMISIUNILOR DIGI SPORT
Etichete: masters , monte carlo , andy murray , gilles muller , nervi , racheta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...