A renunțat la tenis și acum vrea să devină cel mai mare influencer din sportul "alb". Momentul în care "totul s-a schimbat"
articol scris de Digi Sport13.09.2022, 11:46
Rachel Stuhlmann (30 de ani), o fostă jucătoare de tenis din SUA, a renunțat la sport și și-a început o carieră în jurnalism.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Rachel Stuhlmann vrea să devină "Paige Spiranac a tenisului"
Galerie Foto
Povestea a fost prezentată de jurnaliștii de la Tennis World USA, după ediția din acest an de la US Open. Rachel a practicat tenisul între 2010 și 2014, la Universitatea din Missouri, însă ulterior a ales o carieră în presă.
Acum, fosta sportivă a devenit din ce în ce mai cunoscută pe rețelele sociale și a devenit influencer. Cea mai mare dorință a sa este să devină "Paige Spiranac a tenisului", scrie New York Post.
Rachel Stuhlmann lucrează pentru Top Court pe postul de “Global Events & Media Manager” și se descrie ca fiind influencerul numărul 1 în tenis.
Paige Spiranac este cel mai cunoscut influencer din golf: are peste 3,6 milioane de urmăritori pe Instagram, iar Rachel Stuhlmann vrea să calce pe urmele ei.
"Paige face o treabă foarte bună în ceea ce privește golful și este o persoană grozavă, care oferă inspirație. În tenis, nu există nimic asemănător. Asta voi face eu, vreau să promovez turneele la care voi călători.
Principalul meu obiectiv este să aduc și mai multă popularitate acestui sport. Voi crea în continuare content pe tenis și îi voi face pe oameni fericiți, le voi arăta povești de viață din lumea tenisului, într-o lumină pozitivă. Asta vreau să continui să fac.
Îmi place mult ceea ce face Paige Spiranac în golf și asta voi încerca și eu să fac în tenis. Mă simt inspirată de ea. La început, eram îngrijorată că nu voi fi luată în serios și am încercat să le fac pe plac chiar și celor care nu mă plăceau. Totul s-a schimbat în cariera mea când am început să mă distrez și să fac ce îmi doresc.", a declarat Stuhlmann, care are acum "doar" 160.000 de urmăritori pe Instagram.
Galerie Foto
Paige Spiranac, dezvăluiri despre activitatea de influencer: ”Nu e așa ușor precum pare”
Paige Spiranac (29 de ani), fosta jucătoare de golf desemnată de curând ”cea mai sexy femeie din lume”, face acum carieră pe social media, unde a ajuns să aibă peste 3,5 milioane de urmăritori.
Fosta sportivă a explicat însă că activitatea de influencer nu este chiar una ușoară și a lăsat de înțeles că unele fotografii sunt fpcute chiar de mama ei.
”Oamenii cred că sunt șocați când văd aceste fotografii, pentru că doar eu și mama mea le facem, sunt imaginile mele favorite. Să fi influencer nu e atât de ușor pe cât pare", a dezvăluit Spiranac, în cadrul podcast-ului Playing-A-Round with Paige Renee.
Spiranac a crescut în Colorado și de mică a aspirat spre o carieră în gimnastică. O accidentare urâtă a forțat-o să renunțe la visul ei și s-a reorientat spre golf. S-a bucurat de o carieră de suuces la juniori și în cele din urmă a primit o bursă de golf la Universitatea din Arizona.
În ciuda faptului că s-a bucurat de un oarecare succes în anii ei de facultate, Spiranac nu a reușit și la profesioniști, astfel că nu a ajuns să evolueze niciodată în LPGA. Așa se face că s-a reorientat la timp pentru crearea de conținut pe social media. Așa se face că acum are peste 3,6 milioane de urmăritori pe Instagram și peste 260.000 de abonați pe canalul de Youtube.
Galerie Foto
Etichete: paige spiranac , us open 2022 , rachel stuhlmann
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...