Victor Pițurcă, gata să dea lovitura! Proiectul de lux, aflat aproape de Catedrala Mântuirii Neamului
articol scris de Digi Sport15.04.2021, 09:08
Victor Pițurcă (64 de ani) nu stă deloc degeaba, chiar dacă nu are niciun contract în acest moment. Se ocupă de afacerile personale.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Tehnicianul, care de tânăr a fost atras de bani, este foarte aproape de a preda la cheie un complex imobiliar, de cinci stele, situat aproape de Catedrala Mântuirii Neamului.
Când va fi gata proiectul de lux al lui Victor Pițurcă
Complexul de lux, care se află pe Strada Gheorghieni, și care se va numi ”Catedral Residence”, e un ansamblu de locuințe, ultramodern, cu parcare subterană și tot dichisul, aflat în zona Hotelului Marriott. Sunt 130 de apartamente, cu prețuri care ajung și la 279.000 de euro!
Potrivit lui Dumitru Dragomir, Pițurcă ar deține cam 100 de hectare de pământ în diferite zone de pe lângă București și Craiova, valoarea acestora fiind de aproximativ 170-180 de milioane de euro.
”E aici tot timpul. Vine des și e foarte preocupa. Acum am tras și gazele. Totul este deja vândut în proporție de 80%. Într-o lună e gata tot!”, a spus un muncitor, pentru Fanatik.
Victor Pițurcă a dezvăluit secretul formei sale de invidiat! Ce mânâncă și de ce n-a încărunțit la 64 de ani
Fostul selecționer al României, care a spus că nu a mai primit niciun telefon de la Mirel Rădoi de când ultimul a devenit selecționer, liber de contract în acest moment, este foarte atent cu alimentele pe care le consumă.
Pițurcă nu mai fumează, spre exemplu, de foarte mulți ani.
”Eu nu consum decât fructe și legume de la ferma mea, carne, ouă și lapte de țară și m-am lăsat de fumat de tânăr. În plus, am grijă să fac sport regulat.
Iar faptul că nu am încărunțit așa de tare să știți că e genetic, mama este așa”, a dezvăluit Pițurcă.
Legat de faptul că i se spune ”Satana”, dar și pentru că s-a făcut foarte multe glume pe seama sa legate de faptul că ar fi făcut un ”pact cu Diavolul” pentru a se menține bine, Pițurcă a reacționat prompt.
”Nu doar că e o prostie, dar mă și deranjează teribil treaba asta, pentru că eu am fost crescut într-un anume fel.
Eu când eram copil, de exemplu, nu mă culcam niciodată până nu spuneam rugăciunea 'Înger, îngerașul meu'. Așa m-au crescut părinții mei, iar aceste povești nu-și au rostul nici măcar în glumă”, a mai spus Pițurcă, pentru playsport.ro.
Etichete: victor piturca , afaceri victor piturca , cartier de lux , proiect imobiliar victor piturca
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...