Foto Decizia luată de Lorena Balaci, la aproape două luni de la moartea tatălui său
10.12.2018, 09:32Pe 21 octombrie, vestea că Ilie Balaci a murit a îndurerat o țară întreagă. Oameni de fotbal și nu numai au fost devastați de dispariția prematură a "Minunii Blonde" din Bănie. De asemenea, cele două fiice ale marelui Ilie Balaci au suportat cu greu șocul dispariției fulgerătoare a tatălui lor.
Supercupa Spaniei: Athletic Bilbao - Barcelona, miercuri, 21:00, DGS 1
Cupa Ligii Angliei: Tottenham - Liverpool, miercuri, 22:00, DGS 2
Fiica cea mare a fostului fotbalist, Lorena Balaci a făcut un gest emoționant în memoria tatălui său. Astfel, după parastasul de 40 de zile, aceasta și-a donat toate hainele colorate.
"Eu nu mi-am pierdut doar tatăl. Mi-am pierdut cel mai bun prieten. Eram foarte apropiaţi. Toate sărbătorile le făceam împreună. Eu până anul trecut am locuit la două case distanţă de părinţii mei. De Crăciun, ne strângeam toţi la masă la mama. Anul acesta nu vor fi sărbători pentru noi. Încerc să-mi revin pentru copii (n.r. Atanasie, 14 ani şi jumătate, şi Hristu, 19 ani), sora mea pentru fetiţa ei, iar mama pentru noi şi nepoţi. Eu şi mama nu putem să depăşim nici acum perioada de doliu, care se ţine 40 de zile. Eu mă îmbrac în continuare în negru. Am donat toate hainele colorate, nu mă mai fardez, evit să merg la petreceri, nu mai ascult muzică acasă, nu mai dansez şi nici nu mai râd ca înainte. Văd şi eu că nu mai sunt cea care eram. Anul 2019 nu vreau să-mi aducă neapărat ceva, ci îl rog să nu-mi mai ia. A fost cumplit", a spus Lorena.
Acesta nu a fost singurul gest al Lorenei Balaci făcut în memoria tatălui său. Aceasta și-a făcut un tatuaj al cărui mesaj este: "Tati, de la 8 la infinit". Semnificația acestui gest a fost explicată chiar de Lorena Balaci.
"Eu mi-am făcut primul tatuaj pe la 32-33 de ani, iar tata îmi amintesc că nu a fost de acord. A zis că am îmbătrânit şi m-am prostit. Chiar ne amuzam că zicea că ia o piatră ponce şi o să mă frece pe piele până le şterge. Aşa am simţit acum, să-mi fac acest tatuaj, de la 8 la infinit", a mai spus Lorena Balaci pentru Click.
Cine a fost Ilie Balaci
Născut pe 8 septembrie 1956, la Bistreţ, Balaci a fost supranumit "Minunea blondă" şi este omul de care se leagă marile succese ale Universităţii Craiova din anii '80. Ilie Balaci a început să joace fotbal la nouă ani, în 1965, la "piticii" Universității Craiova, şi a debutat în prima divizie la mai puţin de 17 ani (12 august 1973, Jiul Petroșani — Universitatea Craiova 1-1).
O jumătate de an mai târziu, a devenit cel mai tânăr debutant în echipa națională, la 17 ani și şase luni, într-un meci contra Franţei, de la Paris, pierdut cu 0-1, pe 23 martie 1974. A marcat primul gol sub "tricolor" pe 6 octombrie 1976, într-un amical Cehoslovacia - România 3-2, iar în 12 mai 1982 a fost în premieră căpitanul naţionalei într-un amical Argentina - România 1-0.
Ultimul meci la echipa naţională pentru Balaci a fost şi ultimul al lui Mircea Lucescu pe banca tehnică: România - Austria 4-0, pe 10 septembrie 1986, în preliminariile Euro 1988.
A jucat în Divizia A 347 de partide și a marcat 84 de goluri pentru Universitatea Craiova (1973-1985), FC Olt Scornicești (1985-1986) și Dinamo (1986-1988): 76 pentru "Ştiinţa", şapte pentru FC Olt şi unul pentru Dinamo.
A adunat 69 de selecții şi a marcat de opt ori pentru naţionala României, iar în două rânduri a fost desemnat cel mai bun fotbalist din România (1981 și 1982).
Etichete: ilie balaci , lorena balaci , tatuaj lorena balaci
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Linda De Sousa Abreu, fost ofițer de închisoare la HMP Wandsworth, din Londra, a fost condamnată la...