”Tati, suntem atacați?” Sergiy Sydorchuk, moment marcant alături de fiica sa cea mare în prima zi de război
articol scris de Digi Sport14.04.2022, 08:48
Sergiy Sydorchuk (30 de ani), căpitanul celor de la Dinamo Kiev, a povestit momentul prin care a trecut pe data de 24 februarie, când Rusia a început războiul împotriva Ucrainei.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
- 50 de zile au trecut de când Vladimir Putin (69 de ani), președintele Rusiei, a ordonat atacul asupra Ucrainei, în care și-au pierdut viața mii de persoane, atât civili, cât și soldați.
Sergiy Sydorchuk, dezvăluiri din prima zi de război: ”Tati, suntem atacați?”
Fotbalistul lui Dinamo Kiev a povestit prin ce a trecut familia sa când rușii au început să bombardeze Ucraina. Sydorchuk spune că se pregătea să-i ducă pe copii la grădiniță, însă a ajuns în cele din urmă, după câteva zile de incertitudine, în România, unde soția acestuia a născut cel de-al patrulea copil al cuplului.
Galerie Foto
”La fel ca mulţi ucraineni, m-am trezit printre explozii. Noi locuiam lângă aeroport şi a fost o explozie acolo. Mânerul uşii balconului a sărit şi fiica mea cea mare a venit în fugă şi m-a întrebat, printre lacrimi: ‘Tati, suntem atacaţi?’. A fost cea mai urâtă zi din viaţa mea.
Cu o seară înainte, eu şi soţia mea le-am pregătit lucrurile copiilor noştri. Urma să-i duc la grădiniţă şi la şcoală, iar la ora 10:30 aveam o întâlnire la baza noastră. Îmi amintesc că soţia mea a scos o bucată de carne din congelator, dimineaţă voia să pregătească o supă pentru prânz.
Nu prea putea dormi. Era în a noua lună de sarcină şi mi-a spus: ‘Sunt cumva eu anxioasă?’. Am adormit îngrijorat, după ce în toate acele zile am citit ştiri despre situaţia noastră.
A trebuit să-mi păstrez calmul, am adunat în grabă câteva lucruri şi documentele. Am stat în parcare până pe la ora 11:00, apoi am decis să ne întoarcem acasă şi să-i hrănim pe copii. Am reuşit, dar după ceva timp am auzit din nou explozii şi am decis să nu-mi mai pun familia în pericol.
Am petrecut două nopţi în parcare, am dormit în maşini. A venit şi familia lui Pyatov (n.r. portarul naţionalei Ucrainei şi al lui Şahtior Doneţk). Din prima zi, Anya (n.r. soţia lui Sydorchuk) şi cu mine am experimentat multă presiune, dar nu am vrut să plecăm nicăieri. Maternitatea noastră era în centrul Kievului.
Sergiy Sydorchuk, convins să plece din Kiev
Am încercat să rămânem calmi, dar am fost şocaţi când am văzut că invadatorii au început să tragă în spitalele pentru copii. Ni s-a spus: ‘Dacă va naşte la Kiev, va fi dificil să plecaţi’. Asta ne-a convins să plecăm.
Vreau să le mulţumesc celor din club care au organizat evacuarea noastră. Am ajuns în România, iar acolo ne-a ajutat Mircea Lucescu. Ne-a fost de ajutor pentru orice lucru mărunt. Românii ne-au primit bine.
Copiii s-au obişnuit în România, fiica cea mare stă mereu cu bebeluşul. Desigur, nu ne imaginam aşa naşterea lui Demyan. Nu am luat niciodată în calcul să semnez cu altă echipă. Să părăsesc echipa şi să semnez imediat un alt contract? Asta fac căpitanii?”, a declarat Sergiy Sydorchuk, potrivit Zbirna.
Sergiy Sydorchuk a putut pleca din Ucraina în ciuda legii marțiale, pentru că era tată a cel puțin trei copii în acel moment, în timp ce al patrulea urma să se nască.
Etichete: rusia , ucraina , razboi , sergiy sydorchuk
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântăreții de manele Bogdan Mocanu și Culiță Sterp și-au cerut scuze public după ce au postat pe...