Suma uriașă încasată de Gică Hagi în 5 ani petrecuți la Galatasaray: "Cu banii ăia a deschis academia"
articol scris de Digi Sport20.05.2023, 12:03
Gheorghe Hagi (58 de ani) a evoluat la Galatasaray între anii 1996-2001, timp în care a adunat 192 de meciuri, 71 de goluri și 64 de assist-uri. Pe lângă patru titluri, o Cupă și două Supercupe, "Regele" a cucerit și Cupa UEFA, în 2000.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Suma uriașă încasată de Gică Hagi în 5 ani petrecuți la Galatasaray: "Cu banii ăia a deschis academia"
Considerat unul dintre cele mai bune transferuri din istoria fotbalului din Turcia, Gică Hagi a rămas o legendă pentru Galatasaray. În perioada petrecută în tricoul grupării Cim Bom Bom, "Regele" a încasat sume uriașe, iar Giovanni Becali a dezvăluit că veniturile fostului mare fotbalist se ridică undeva la 30 de milioane de dolari, în cei 5 ani petrecuți la clubul de top din "Țara Semilunei".
"Am cerut 500.000 de dolari pe an în plus față de ceea ce agreasem inițial. Ne înțeleseserăm la 3,5 milioane pe an. Tigres din Mexic dădea 1,7 milioane, aveam și biletele de avion luate, tot. La clauze, puteam să pun cât voiam eu la Galatasaray. La cupe europene, fără număr. Pentru campionat, aveau ei o limită, 200.000 de dolari, parcă.
I-am pus lui Hagi două milioane de dolari primă de cupă europeană. A câștigat două cupe, a luat 4 milioane. Nu mai spun de prime de joc, de campionate și așa mai departe. Cu banii ăia a deschis academia. Fără banii de la Galatasaray, Hagi nu avea forța să deschidă academia. 4 milioane pe an era salariul, în total. A luat, în total, peste 30 de milioane de dolari, stai liniștit”, a declarat Giovanni Becali, la podcastul Tare de Tot cu jurnalistul Viorel Grigoroiu.
Gică Hagi, lăudat de un fost jucător al lui Fenerbahce: ”A lăsat o amprentă grozavă!”
Oguz Cetin, care a adunat 70 de selecții în naționala ”Semilunei”, este de părere că există în istoria clubului Fenerbahce jucători mai importanți decât brazilianul Alex, care să merite statuie pentru devotamentul arătat clubului, de-a lungul timpului.
Apoi, fostul mijlocaș a făcut paralela cu rivala din Istanbul, Galatasaray, care l-a avut pe Gheorghe Hagi. Oguz Cetin susține că în cazul fotbalistului român ar fi normal un astfel de gest de recunoștință, deoarece acesta chiar și-a pus amprenta asupra fotbalului din Turcia, la cel mai înalt nivel.
”Există legende din istoria lui Fenerbahce: Can Bartu, Lefte Kucukandonyadis, Camil Turan. Dar dacă se fac aceste statui când sunt în viață sau se fac după moartea lor pentru a crea această culturi și a menține vie existența acestor oameni, trebuie să te gândești bine. Alex a oferit servicii grozave. A fost un jucător profesionist. A oferit o reprezentație sinceră, dar concentrată în principal pe individualitate.
Aș spune că este în regulă dacă îi este făcută lui Hagi, dar sunt nume mai importante până când să vină vorba de Alex. Cred că Hagi este cel mai important jucător care a jucat în Turcia, din fotbalul mondial. A lăsat o amprentă grozavă. Când a venit în Turcia, hotărârea de a câștiga, ambiția și caracterul lui nu i-au dispărut. Îl compar cu Sergen Yalcin, care era la fel de talentat ca Hagi. Avea de toate, dar îi era inferior la nivel mental”, a declarat Oguz Cetin, conform Goal.com.
Etichete: gica hagi , galatasaray , giovanni becali
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Actorul Hudson Meek, cunoscut mai ales din filmul „Baby Driver”, a murit după ce a căzut dintr-o...