Suma uriașă de care are nevoie Valencia pentru a recupera terenurile afectate de ciclonul DANA
articol scris de Digi Sport08.11.2024, 12:24
Provincia Valencia va avea nevoie de 20 milioane euro pentru a recupera 75 de terenuri de fotbal afectate de ciclonul DANA, a declarat Salvador Gomar, preşedintele Federaţiei de Fotbal din Comunitatea Valenciana, care a adăugat că terenurile sunt distruse, pline de noroi, cu obiecte şi maşini plutind pe iarba sintetică.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Provincia Valencia are nevoie de 20 de milioane de euro, după inundațiile devastatoare
Galerie Foto
"Colectăm date pentru că unele terenuri sunt distruse complet, altele necesită reparaţii mai mici, dar din calculele noastre estimăm că recuperarea celor 20 de terenuri complet afectate ar fi nevoie de 400.000 euro pentru fiecare. Costurile totale pentru refacerea tuturor terenurilor se ridică la 20 milioane euro", a spus Salvador Gomar, informează Agerpres.
Fotbalul spaniol a decis să creeze un comitet de criză format din RFEF, La Liga, Liga F, Sindicatul Fotbaliştilor AFE, Federaţia Valenciană de Fotbal şi Federaţia de Fotbal din Castilla La Mancha, pentru a analiza deteriorarea infrastructurilor sportive în care se practică acest sport, colaborarea la reconstrucţie şi acordarea sprijinului posibil, material şi uman, în acest sens.
Inundaţiile care au afectat săptămâna trecută sud-estul Spaniei s-au soldat cu cel puţin 219 morţi, în principal în regiunea Valencia.
Conform ultimului bilanţ, 93 de persoane sunt, de asemenea, date dispărute.
Etichete: valencia , furtuna dana
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...