Sergio Aguero nu l-a menajat deloc pe Zlatan Ibrahimovic, după declarațiile despre Leo Messi și Argentina
articol scris de Digi Sport27.01.2023, 00:07
Răspunsul din partea argentinienilor pentru Zlatan Ibrahimovic nu a întârziat să apară, asta după ce atacantul de la AC Milan a criticat comportamentul jucătorilor "Albiceleste" după trimful de la Cupa Mondială din Qatar.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Sergio Aguero, fostul component al naționalei "Pumelor", nu l-a menajat deloc pe suedez.
Sergio Aguero îi răspunde lui Zlatan Ibrahimovic
"Mi se pare lipsit de respect să spui că nu o să mai câștigăm nimic. Înainte să zici asta despre Argentina, trebuie să te îngrijoreze țara ta, jucătorii tăi, care nici măcar nu au fost la Cupa Mondială de anul trecut", a spus Sergio Aguero, pe Twitch.
Sud-americanul și-a continuat "atacurile" la adresa atacantului de la AC Milan.
"Îmi aduc aminte că eram la Manchester City și jucam contra lui United. Tu ai avut niște intrări dure și te-ai plâns arbitrului. Cred că ești ultimul care ar trebui să vorbească despre asta.
Și tu ai avut un comportament urât pe teren. Îmi aduc aminte niște simulări ale tale. Erai la LA Galaxy, ai lovit un jucător, iar apoi ai pretins că el te-a rănit. Ăsta este un comportament frumos pentru tine?", a mai spus Aguero.
Zlatan Ibrahimovic, ”discurs fără milă”
Într-un ”discurs fără milă”, cum a fost numit de spaniolii de la Mundo Deportivo, atacantul suedez al lui AC Milan i-a criticat pe coechipierii lui Lionel Messi pentru atitudinea din Qatar și a prezis că nu vor mai câștiga nimic în carieră.
Zlatan Ibrahimovic a folosit cu totul alți termeni când a vorbit despre Kylian Mbappe, învinsul din finala din Qatar.
”Messi este considerat cel mai bun din istorie și va rămâne în memoria tuturor pentru că a câștigat Cupa Mondială. Îmi pare rău pentru Mbappe, pentru că a marcat de patru ori în finală și nu a câștigat. E trist, dar el a câștigat deja o Cupă Mondială și va mai câștiga una.
Nu-mi fac griji pentru Mbappe, îmi fac griji pentru ceilalți jucători ai Argentinei, pentru că ei nu vor mai câștiga niciodată nimic. S-au comportat urât, nu pot fi respectați.
O spun din postura de jucător de nivel înalt. Pentru mine, e un semn (n.r. comportamentul lor) că nu vor mai câștiga nimic”, a declarat Zlatan Ibrahimovic, conform sursei citate.
Zlatan Ibrahimovic face referire la gesturile reprobabile făcute de jucătorii argentinieni pe durata Cupei Mondiale, precum cele din meciul cu Olanda, când i-au persiflat pe adversari, sau de la finala cu Franța, când Emiliano Martinez a ieșit în evidență într-un mod negativ, cu un gest cu tentă sexuală.
Etichete: argentina , zlatan ibrahimovic , sergio aguero , cupa mondiala 2022
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...