S-a mutat de un an și jumătate în București și e ferm: ”Singura chestie care nu-mi place!” Cum i-a caracterizat pe români
articol scris de Digi Sport29.07.2023, 14:20
Mattias Kait (25 de ani) a ajuns în iarna anului 2022 în România, când a semnat cu Rapid.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Crescut de Levadia Tallinn, mijlocașul a evoluat pentru formațiile U18 și U21 ale englezilor de la Fulham, apoi a mai trecut pe la Ross County, Domzale și Bodo/Glimt, înainte de a se transfera în Giulești.
- 49 de selecții și 8 goluri sunt cifrele lui Kait la naționala Estoniei.
- 800 de mii de euro este cota de piață a lui Mattias Kait, conform Transfermarkt.
Mattias Kait: ”Nu mă enervează claxonatul, cât faptul că trebuie să plec cu o oră mai devreme decât ar trebui”
Galerie Foto
Estonul a fost dorit de echipe din Italia la începutul acestui an, însă, cel puțin deocamdată, a rămas la Rapid. Kait s-a obișnuit cu traiul din București, dar un lucru nu este pe placul său: traficul. Fotbalistul i-a caracterizat pe români drept ”repeziți” și a fost amuzant atunci când a spus cum se înțelege cu persoanele care nu vorbesc limba engleză.
”Nu am vreun detaliu favorit în România, să spun că-mi place o trăsătură de caracter sau modul de comportament al oamenilor. Pur și simplu, merg cu valul, cum se spune. Mie îmi place în București, în România, indiferent de anotimp.
Încerc mereu să gândesc pozitiv, să iau partea bună din orice lucru. Avem câine, ne plimbăm în parc mult timp. Da, asta da, îmi place că aveți mai multe parcuri mari, altele mai mici, sunt frumoase, aș zice bine întreținute, ceea ce am observat eu.
Soția mea, din păcate, nu este cu mine, studiază la Universitate în Estonia. Va sosi și ea în curând, din nou, în România. Studiază ceva în Economie, în business. Eu am studiat design interior când am jucat în Slovenia, cu pandemia, nu vrem să depindem doar de fotbal. Cu siguranță, voi aprofunda studiile în viitor
Am descoperit o țară OK, iar în București se trăiește bine. La fel cum am întâlnit pe unde m-a mai dus fotbalul, în Marea Britanie, Slovenia sau Norvegia. Chiar dacă românii sunt un pic cam repeziți, bam-bam, vor totul repede, înainte de a se întâmpla.
Nu-mi place (n.r.- traficul)! E singura chestie ce nu-mi place. Nu mă enervează claxonatul, cât faptul că trebuie să plec cu o oră mai devreme decât ar trebui, ca să ajung undeva, la antrenament sau la vreo întâlnire. Mulți oameni știu engleză, dacă nu știu, încercăm să ne înțelegem, folosim limba-gimnastică. Dăm din mâini, ne înțelegem noi cumva”, a spus Mattias Kait, potrivit Libertatea.
Etichete: mattias kait , kait romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
România va închide peste 30 de puncte de frontieră terestre începând cu 1 ianuarie 2025, odată cu...