Replica dată de FRF, după declarațiile lui Gică Popescu: ”Nu a mai revenit cu precizări!”
articol scris de Digi Sport29.02.2024, 19:40
Meciul de retragere al ”Generației de Aur” va avea loc la data de 18 mai 2024, de la ora 20:30, pe Arena Națională. Marile glorii ale României se vor duela cu o echipă All-Star din fotbalul mondial.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Gică Popescu s-a implicat activ în organizarea evenimentului care va avea loc pe Arena Națională, iar fostul mare fotbalist român a dezvăluit că s-a lovit de anumite obstacole ridicate de Federația Română de Fotbal.
Comunicatul emis de FRF, după acuzațiile făcute de Gică Popescu
Acesta a solicitat ca pe echipamentul de joc, identic cu cel folosit la Cupa Mondială din 1994, să fie imprimată emblema din acea perioadă a Federației Române de Fotbal, dar și numele sponsorilor care contribuie la organizarea evenimentului din 18 mai.
”Federalii” au răspuns prin intermediul unui comunicat oficial și au explicat motivele pentru care aceste lucruri nu sunt posibile.
”Având în vedere declarațiile făcute de domnul Gică Popescu, referitoare la solicitarea de a folosi fosta siglă a Federației Române de Fotbal, facem următoarele precizări:
La data de 9 ianuarie 2024, domnul Gheorghe Popescu a solicitat dreptul de a folosi vechea siglă a FRF.
După analiza cadrului legal și contractual în care FRF își desfășoară activitatea, răspunsul FRF către domnul Gheorghe Popescu a fost transmis în data de 15 ianuarie 2024.
Sigla FRF utilizată pe echipamentul de joc în cadrul jocurilor contând pentru turneul final al FIFA World Cup 1994 reprezintă o marcă înregistrată FRF. Prin urmare, pentru a se putea exprima acordul de utilizare a acesteia de către o terță parte, precum și limitele acestei utilizări, era necesar a se comunica persoana (fizică sau juridică) organizatoare a evenimentului, urmând a se încheia un contract de cesiune temporară a mărcii cu aceasta.
Totodată, i s-a transmis domnului Popescu faptul că FRF nu poate accepta utilizarea siglei împreună cu denumiri, sigle, mărci, reprezentări grafice etc ale unor terțe persoane juridice, parteneri comerciali sau sponsori ai evenimentului, FRF nefiind implicată în organizare, pentru a evita astfel un conflict de brand cu actualii sponsori și parteneri comerciali ai FRF și ai Echipei naționale a României, care beneficiază de exclusivitate, conform contractelor semnate.
Domnul Gheorghe Popescu nu a mai revenit cu precizările solicitate, aceasta fiind singura comunicare pe acest subiect între FRF și domnul Popescu”, se arată în comunicatul emis de FRF.
Declarațiile făcute de Gică Popescu
”Eu am făcut un demers către Federația Română de Fotbal și răspunsul a fost scurt. Au spus că sunt de acord să facem o cesiune temporară a emblemei, dorind cei de la FRF să ia legătura cu persoana fizică sau juridică care se ocupă de acest eveniment.
Când am citit primul punct, am spus că e ok. Dar apoi au spus că sunt de acord ca emblema să apară doar pe tricourile de joc, pe care le vor folosi jucătorii și fără sponsori.
Știți că un astfel de eveniment, fără sponsori, nu se poate organiza, e imposibil. Au mai spus că nu sunt de acord cu comercializarea tricourilor.
Și atunci am fost nevoiți să renunțăm și să facem acest tricou (n.r. prezentat în galeria foto de mai sus) cu emblema Generației de Aur. Sunt tricouri pe care dorim să le vindem într-un număr uriaș.
Ar fi palma cea mai mare pe care publicul poate să o dea celor care nu ne-au lăsat să folosim emblema pe care noi am făcut-o mare și care nu mai există.
Știți foarte bine că Federația Română de Fotbal și-a schimbat emblema cu care echipa națională joacă pe piept”, a spus Gică Popescu, la conferința de presă de joi, dedicată acestui eveniment.
Etichete: frf , gica popescu , generatia de aur , meci de retragere
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...