Video Recunoașteți personajul? Apariție originală pentru un star de la Barcelona, înaintea lansării noului film Star Wars
13.12.2017, 21:40Cu scurt timp înainte de lansarea pentru publicul larg a filmului Star Wars: The Last Jedi, fundașul de la Barcelona, Samuel Umtiti, a fost actorul principal al unui videoclip realizat de Federația Franceză de Fotbal. Fotbalistul apare în imagini cu o sabie specifică personajelor din super producția ajunsă la al nouălea episod și "taie" o minge de fotbal, cu ajutorul efectelor speciale.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
În acest moment, Umtiti (24 de ani) este accidentat și are șanse nule să mai joace până în februarie 2018, cel mai probabil. Leziunea musculară de la coapsă, pe care a suferit-o pe 2 decembrie, la meciul cu Celta Vigo (2-2 VIDEO) l-a scos din circuit pentru aproximativ două luni.
Aflat în pauză forțată, fotbalistul are acum timp și de altfel de activități. În preziua lansării mondiale a celui mai așteptat film al anului, Umtiti (24 de ani) a filmat un clip pentru Federația Franceză de Fotbal, în care apare pe terenul de antrenament, mânuind cu dexteritate o sabie luminoasă, armă specifică Jedi-ilor.
Umtiti cere mingea, iar când un partener de antrenament o trimite către el, o taie cu ajutorul sabiei. Videoclipul a fost postat pe contul oficial de Twitter al Federației Franceze de Fotbal, alături de o sintagmă celebră din saga lansată de George Lucas în 1977: "Fie ca Forța să fie cu tine" (în limba franceză), alături de hashtag-ul #StarWars.
14 meciuri și un gol are Samuel Umtiti în echipa națională a Franței, pentru care a debutat în 2016 și alături de care a câștigat medalia de argint la Campionatul European din 2016.
Două trofee a câștigat fundașul central alături de Barcelona: Cupa Spaniei (2017) și Supercupa Spaniei (2016).
Pentru Barcelona urmează meciul cu Deportivo La Coruna, echipa la care joacă și românii Florin Andone și Costel Pantilimon. Partida e programată duminică, 17 decembrie, de la ora 21:45, ÎN DIRECT pe Digi Sport 2 și LIVE VIDEO&TEXT pe www.digisport.ro și m.digisport.ro.
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Star Wars Episode VIII: The Las Jedi are avanpremiera în România joi, pe 14 decembrie, concomitent cu lansarea mondială pentru publicul larg. Premiera mondială a avut loc pe 9 decembrie, la Los Angeles, pentru o audiență restrânsă, de 6.300 de persoane. Criticii îl anunță drept unul dintre cele mai apreciate filme din universul creat de George Lucas în 1977, odată cu lansarea primului film din seria Star Wars.
În noua trilogie Star Wars, pe lângă "clasicii" Mark Hamill (Luke Skywalker), Carrie Fisher (Prințesa Leia) sau Harrison Ford (Han Solo), un rol important este interpretat de un sportiv. Baschetbalistul islandez Joonas Suotamo (2,09 m înălțime) poartă costumul lui Chewbacca (contrabandistul blănos din specia Wookie în universul creat de George Lucas) și a împărțit rolul cu legendarul Peter Mayhew în Star Wars Episode VII: The Force Awakens (Războiul Stelelor: Trezirea Forței) și în Star Wars Episode VIII: The Last Jedi (Războiul Stelelor: Ultimii Jedi), urmând ca în Star Wars: Episode IX să îl interpreteze de unul singur.
Etichete: digi sport , star wars , umtiti jedi , video umtiti , star wars the las jedi , umtiti star wars the las jedi , video star wars the las jedi , video umtiti star wars the las jedi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...