Reacție genială legată de presupusul ”tun financiar” dat de Borcea: ”Dacă ar ști și el, ar fi bine”
25.05.2020, 10:37Victor Becali a ironizat declarația dată de Dumitru Dragomir cum că fostul acționar al lui Dinamo, Cristi Borcea, ar fi dat lovitura din punct de vedere financiar cu o afacere de 70 de milioane de euro.
Champions League: Brugge - Aston Villa, miercuri, 19:45, DGS 1
Champions League: Inter - Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1
Dragomir a spus și că Borcea nu se gândește la o revenire în fotbal, lucru pe care l-a menționat în repetate rânduri și fostul acționar dinamovist.
V. Becali: ”Dacă ar ști și domnul Borcea de ea, ar fi bine”
”Cum Dumnezeu să vină Pițurcă? Am auzit atâtea variante, că vine Badea, că vine Borcea. Eu nu cred o boabă. O fi fost și numele meu implicat. Dar dacă eu nu cred că era Borcea, înseamnă că nu cred nici de mine. Eu am stat cel mai mult cu Borcea.
Într-adevăr, suferă pentru Dinamo, dar nu se va mai întoarce. Domnul Dragomir știe mai bine. Am citit și eu că a făcut o afacere de 70 de milioane de euro, dacă ar ști și domnul Borcea de ea, ar fi bine”, a spus Victor Becali, la Realitatea Sportivă.
Ce a declarat Dumitru Dragomir
Dumitru Dragomir a vizitat afacerile foștilor dinamoviști Cristi Borcea și Gigi Nețoiu și a rămas plăcut impresionat.
”De fotbal să nu mai audă! A făcut cinci ani de pușcărie gratis. A plătit din buzunarul lui șase sau șapte milioane de euro și l-a băgat la pușcărie. Borcea, Nețoiu, Pițurcă... dacă vedeți ce afaceri au... Dacă vedeți ce bogăție au Nețoiu și Borcea. Știți ce înseamnă 2,500 de hectare?
Să te duci cu mașina 25 de kilometri ca să termini pământul lor. Vă închinați cu ambele mâini! Sunt oameni care muncesc și sunt făcuți pentru a face bani. Foarte puțină lume știe să facă bani în această viață”, a spus Dragomir, în cadrul emisiunii ”Fotbal Club” de la Digi Sport.
Cristi Borcea: ”Familia e cea mai importantă pentru mine acum”
Omul de afaceri Cristi Borcea spune că se gândește numai la familie și nu vrea să se mai implice în fotbal: "Nuuu! Răspunsul meu e cât se poate de clar. Familia e cea mai importantă pentru mine acum, dacă s-ar face un top 10, ar ocupa primele 10 locuri, apoi revin alte lucruri sau idei.
Nu mă interesează decât să-mi dedic viața familiei, nu mă mai interesează fotbalului absolut deloc. Mi-au ajuns lipsa recunoștinței și cei 5 ani și jumătate pierduți din cauza lui Dinamo! Le urez succes fanilor, tuturor dinamoviștilor, dar nu mă mai interesează fotbalul absolut deloc. Am vrut să ajut cândva...", a spus Cristi Borcea, pentru Gazetă.
Etichete: dumitru dragomir , victor becali , cristi borcea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Jurnaliștii ruși de la „Sistema” - echipa de investigații din cadrul redacției ruse a Europei...