”Războiul” soțiilor lui Wayne Rooney și Jamie Vardy a luat sfârșit! ”Becky”, pagubă de 6 milioane de lire sterline
articol scris de Digi Sport30.07.2022, 09:04
Sfârșit de ”telenovelă” în ”războiul” dintre Rebekah Vardy și Coleen Rooney, soțiile celor doi foști colegi din naționala Angliei, Jamie Vardy și Wayne Rooney.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Judecătoarea Karen Steyn, de la Înalta Curte de Justiție din Londra, a decis ”nul și neavenit” procesul de defăimare pe care Rebekah Vardy i l-a intentat lui Coleen Rooney, după ce a fost acuzată că ar fi vândut publicației ”The Sun” mai multe filmulețe private realizate de soția lui Wayne Rooney.
- Coleen Rooney a dat-o în judecată pe Becky Vardy la finele anului 2019, pe motiv că ar fi vândut publicației ”The Sun” mai multe ”story-uri” cu ea de pe Instagram.
Galerie Foto
Coleen Rooney a câștigat mega-procesul cu Rebekah Vardy
În același timp, Karen Steyn a considerat acuzațiile lui Coleen Rooney la adresa lui Becky Vardy ca fiind ”în mod substanțial adevărate”. Judecătoarea a afirmat că, cel mai probabil, agentul lui Vardy, Caroline Watt, ar fi cea care ar fi transmis filmulețele către publicația ”The Sun”, iar Becky ar fi știut și tolerat acest gest.
În urma acestei decizii, Rebekah Rooney s-a ales cu o sentință ce urmează a fi pusă în aplicare de către judecători, dar și cu o gaură în buget de cel puțin 3 milioane de lire sterline, cheltuiele sale de judecată, dar și pe cele ale lui Coleen.
În același timp, englezii cred că vor exista runde intense de negocieri între avocații celor două, pentru ca nevasta lui Jamie Vardy să plătească pentru faptele sale. Din primele informații, ar fi vorba, de asemenea, de alte 3 milioane de lire sterline, anunță ”The Sun”.
În plus, cariera lui Becky Vardy pare să atârne de un fir de ață, în momentul de față. Acesta era cunoscută pentru prezențele sale în emisiunile TV de mare rating din Regat, însă, odată cu acest scandal, reputația sa a avut extrem de mult de suferit.
Galerie Foto
De la ce a pornit întregul scandal?
În 2019, Coleen Rooney a observat că unele dintre postările de pe "story"-ul Instagram au ajuns în presă. Cum contul său este privat, era clar că cineva le-a "vândut". Cea bănuită a fost chiar prietena sa bună, Rebekah Vardy, iar soția lui Rooney a decis să-i întindă acesteia o capcană.
Coleen a postat ulterior "story"-uri la care nu avea acces decât Rebekah. Acestea au ajuns în "The Sun", astfel că nevasta lui Vardy a fost prinsă "cu mâța-n sac".
The Sun a făcut publice discuțiile pe care Becky Vardy le avea în 2019 cu amica sa, Caroline Watt, despre soția lui Wayne Rooney, Coleen. În acele mesaje din 2019, Becky a jignit-o în repetate rânduri pe Coleen, folosind cuvinte reprobabile, care nu pot fi reproduse.
La rândul său, Becky Vardy a refuzat să ofere spre analiză telefonul personal, în acest caz. Aceasta susține că telefonul i-a fost furat, iar sistemul i-a fost reconfigurat, iar mesajele din Watts Up au dispărut.
Etichete: wayne rooney , jamie vardy , coleen rooney , rebekah vardy
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...