Raul Bravo, fost jucător la Real Madrid, a fost eliberat pe cauțiune. Câți bani a plătit
01.06.2019, 16:28Raul Bravo, fostul jucător al celor de la Real Madrid, a fost eliberat, vineri, pe cauțiune. Alătuyri de el, a mai fost eliberat și Carlos Aranda, fotbalist ce a evoluat la mai multe echipe din Primera Division.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Cei doi au plătit 100.000 de euro pentru a fi eliberați din închisoarea din Zaragoza. Aceștia sunt acuzați de corupție în sport, fraudă, spălare de bani și asociere în grup infracțional, scrie marca.com.
Istoricul scandalului în care este implicat Raul Bravo
Alături de mai mulți jucători de fotbal, Raul Bravo a fost arestat într-un dosar de trucare de meciuri atât din Primera Division, cât și din Segunda Division. Conform sursei mai sus citate, Raul Bravo ar fi, alături de președintele celor de la Huesca, Augustin Lasaosa, cel care conducea această grupare. Alături de Raul Bravo, au mai fost arestați Borja Fernandez (38 de ani, retras din activitate), Carlos Aranda (38 de ani, retras din activitate), Samu Saiz (28 de ani, mijlocaș Getafe) şi Inigo Lopez (36 de ani, fundaș Depotivo la Coruna).
A mai fost reţinut Juan Carlos Galindo, şeful compartimentului medical al clubului Huesca. De asemenea, a fost percheziţionat sediul acestei grupări, care a retrogradat din La Liga la finalul sezonului recent încheiat, de unde au fost ridicate mai multe documente.
În perioada în care a jucat la Real Madrid, Raul Bravo a câștigat Liga Campionilor, în 2002, și două titluri, în 2003 și 2007. Bravo are și 14 selecții pentru naționala Spaniei, fără să fi înscris vreun gol.
Etichete: raul bravo , cautiune eliberare , scandal corupție spania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Au apărut primele rezultate ale exit-poll-urilor CIRA - Avangarde și CURS pentru alegerile...