Rapid celebrează 100 de ani de la înfiinţare. Programul evenimentelor din Giulești
articol scris de Digi Sport25.06.2023, 10:52
Rapid București celebrează duminică, 25 iunie, centenarul clubului. “Alb-vișiniii” au pregătit mai multe evenimente speciale la stadionul Giulești.
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Street Food Festival la stadionul Rapid - Giulești
Rapid a pregătit un spectacol pe Stadionul Giulești, dar și în jurul acestuia. La ora 10 s-au deschis porțile la Street Food Festival. Accesul este liber.
Vor fi organizate ateliere de creație, concerte live, o zonă de agrement pentru copii, food court, dar și alte surprize, până aproape de miezul nopții.
La ora 18:00, stadionul Giulești se va deschide pentru fani, cu un program special. Pe scena amplasată la Tribuna a II-a vor urca artiști precum Horia Brenciu, Connect-R, Felicia Filip, Rappa, Delia, Damian Drăghici Brothers, Andrei Ștefănescu, Hoynar, Amer1knu, Virginia, Teodora Dinu, Cortes.
Traficul rutier este restricţionat, duminică, pe Calea Giuleşti, pe segmentul de drum cuprins între Podul Grant şi Strada 9 Mai, până la ora 23:00.
"Ziua cea mare a sosit!100 de ani. Cu momente superbe, cu altele mai grele, ai rămas același Făt Frumos al fotbalului românesc.
Poveștile adunate într-un secol au umplut milioane de pagini de istorie. Suporterii tăi au fost întodeauna un etalon de pasiune, demnitate și fidelitate, fiind lângă tine indiferent de ligă.
Ai câștigat trei titluri oficiale, sau doar atâtea ți-au fost recunoscute, dar mereu ai impus respect și ai fost admirat de adversari.
Ai obținut 13 cupe ale României și alte trofee, cu care toți ne mândrim. Numele tău a fost reprezentat cu onoare de jucători fabuloși, ce au devenit legende.
Europa a fost impresionată de rezultatele tale și mereu ai ținut steagul României sus. Ai scris istorie, iar viitorul este al tău!
La mulți ani, Rapidule! Să nu te schimbi niciodată! 100 spre Infinit!", este mesajul postat de FC Rapid.
Istoria clubului Rapid Bucureşti începe în ziua de 25 iunie 1923, când, într-o sală a şcolii primare din cartier, lucrătorii de la Atelierele Griviţa (cunoscuţi, în acea vreme, sub denumirea de "ciocănari") au pus bazele "Asociaţiei Generale Sportive şi Culturale CFR" (AGSC-CFR).
De-a lungul vremii, clubul Rapid Bucureşti s-a impus printre cele mai valoroase organizaţii sportive din ţară. Denumirile anterioare ale clubului au fost: "CFR" (1923-1936); "Rapid" (1936-1946); "CFR" (1946-1949); "Locomotiva" (1949-1958); "Rapid" (din 1958 şi în prezent).
Pe parcursul anilor, peste 25 de secţii pe ramuri sportive au funcţionat în cadrul clubului Rapid. În prezent, secţiile clubului Rapid Bucureşti sunt următoarele: handbal, baschet, volei, box, polo pe apă, haltere, atletism, karate, lupte libere, judo, popice, kempo, tenis de masă şi scrimă.
Trofeele câștigate de FC Rapid
- Liga 1 (3): 1966-1967, 1998-1999, 2002-2003.
- Liga 2 (6): 1952, 1955, 1974–75, 1982–83, 1989–90, 2015–16
- Cupa României (13): 1934–35, 1936–37, 1937–38, 1938–39, 1939–40, 1940–41, 1941–42, 1971–72, 1974–75, 1997–98, 2001–02, 2005–06, 2006–07.
- Supercupa României (4): 1999, 2002, 2003, 2007.
- Cupa Balcanică (2): 1963–64, 1964–66
Etichete: rapid , rapid centenar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Viktor Orbán a fost atacat în Parlament din cauza problemelor economice prin care trece țara sa și...