Prima decizie luată de Cristi Borcea, după ce a ajuns din nou în închisoare
10.02.2019, 09:28Cristi Borcea (49 de ani) trebuie să afle în perioada următoare care va fi concret numărul de zile pe care-l va petrece în spatele gratiilor, după condamnarea la 5 ani de închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Numai după ce îi va fi stabilită pedeapsa finală, Cristi Borcea ar putea spera la eliberare condiționată. În acest context, fostul acționar al celor de la Dinamo le-a cerut avocaților să urgenteze procedurile prin care prin care să fie stabilită pedeapsa finală pe care va trebui să o execute, scriu cei de la stirileprotv.ro. Astfel, numai după ce pedepsele din "Dosarul Transferurilor" și din "Dosarul Retrocedărilor" vor fi contopite, Borcea va ști pedeapsa finală și își poate face calcule pentru a cere eliberarea condiționată.
Cristi Borcea, condamnat în cadrul procesului retrocedării plajelor din Mamaia
Cristian Borcea a fost găsit vinovat pentru faptul că a prejudiciat statul român şi municipiul Constanţa cu aproximativ 28 de milioane de euro. Anchetatorii au stabilit că Borcea s-a asociat cu alţi doi învinuiţi din dosar, Georgică Giurgiucanu şi Emil Dragoş Săvulescu, în societatea comercială "Holiday Club Neptun" SA. Săvulescu şi Giurgiucanu ar fi intrat, ilegal, în posesia unor drepturi succesorale ce aparţineau unei persoane în vârstă - Ivonne Aline Buzescu-Movilă. Aceasta moştenise proprietăţi impresionante în Bucureşti şi Constanţa şi lăsase partea sa din moştenire Academiei Române, printr-un testament încheiat în primăvara anului 2001.
Având complicitatea unui notar, cei doi au acţionat ca mandatari în numele acesteia şi au solicitat Primăriei Constanţa să intre în posesia unor suprafeţe de teren ce însumau 12.500.000 de metri pătraţi. Mai mult, ei au vândut succesiv drepturile succesorale unor cunoscuţi sau rude, la preţuri foarte mici.
Potrivit DNA, Cristian Borcea a cumpărat de la cei doi asociaţi, la preţuri modice, o cotă de 12,25% din drepturile succesorale, reprezentând 1.531.250 de metri pătraţi. Comisia de aplicare a Legii 10/2001 din Primăria Constanţa a luat act de "vânzările" şi "revânzările" de drepturi succesorale de care a fost deposedată Buzescu-Movilă, pe baza unor referate aprobate de primarul Mazăre.
Etichete: cristian borcea , condamnare cristian borcea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...