Preşedintele CS Dinamo, Monica Iagăr, s-a pensionat. Va avea pensie cu 50% mai mare decât salariul
11.09.2017, 13:50Preşedintele CS Dinamo, Monica Iagăr, s-a pensionat pe caz de boală la 44 de ani, ceea ce înseamnă că nu va fi afectată de Ordonanţa de Urgenţă adoptată de Guvernul Tudose, care stabileşte că pensiile militarilor nu vor mai putea depăşi media salariilor nete.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cu alte cuvinte, fosta atletă va beneficia de o pensie specială, cu 50% mai mare decât salariul. În funcţia de preşedinte al clubului din Ştefan cel Mare, Monica Iagăr primea 8.000 de lei pe lună. Venitul său ca pensionară va fi de 12.000 de lei, scrie ProSport.
Contactată de sursa citată pentru a confirma ieşirea la pensie pe data de 5 septembrie, Iagăr a refuzat să comenteze: "Nu ştiu! Sună la club, fă o cerere oficială şi să răspundă ei. Nu vreau să-ţi spun! E duminică, mă deranjezi! Vreau să stau cu familia".
Monica Iagăr, cu gradul de comisar-şef, a fost împuternicită în noiembrie anul trecut să îndeplinească funcţia de preşedinte la CS Dinamo, pe o perioadă de 6 luni, aceasta fiind ulterior prelungită pe aceeaşi perioadă.
Plecarea Monicăi Iagăr lasă un vid de putere în fruntea clubului Dinamo. ProSport susţine că niciuna dintre persoanele pe care ministrul de Interne, Carmen Vlad, le-a contactat pentru postul de preşedinte nu l-a dorit.
Pe de altă parte, News.ro scrie că trei candidaţi s-au înscris deja pentru preluarea funcţiei.
Etichete: monica iagar , cs dinamo , pensii speciale , guvernul tudose
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...