Poveştile Semimaratonului Bucureştiului, ediţia a 10-a. Moment de reculegere în memoria lui Ivan Patzaichin
articol scris de Digi Sport05.09.2021, 11:59
Semimaratonul Bucureştiului, ediţia a 10-a, s-a desfăşurat sâmbătă şi duminică în centrul Bucureştiului, iar organizatorii îl consideră un succes, ţinând cont de faptul că s-a desfăşurat în condiţii speciale din cauza crizei sanitare care încă nu s-a încheiat.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
În absenţa alergătorilor străini, Ancuţa Bobocel şi Nicolae Soare au câştigat Semimaratonul Bucureştiului
Nicolae Soare (29 ani), cel care a câştigat Semimaratonul Bucureştiului la masculin, a obţinut săptămâna trecută victoria şi la Campionatul Național de Semimaraton. Acelaşi alergător a fost cel mai bine clasat român şi în 2019, iar ediía din 2020 a fost anulată.
Ancuța Bobocel (33 de ani) a câştigat competiţia feminină a evenimentului derulat pe 4 şi pe 5 septembrie 2021 în capitala României. Mamă a doi copii, cel mai mic fiind născut anul trecut, Ancuţa a obţinut victoria, la fel ca Nicolae Soare, şi la Campionatul Național de Semimaraton de săptămâna trecută.
- Câștigătorul cursei de 10 km este Alexandru Corneschi. Ca fapt divers, în pandemie el se îngrăşase şase kg, dar între timp și-a revenit și se află în mare formă, aşa cum a arătat şi acum.
- Câștigătorii probei de 5 km, masculin și feminin, Liviu Ioniță și Amy Pickworth, formează un cuplu în viaţa de zi cu zi.
- Pandemia a împiedicat alergătorii profeșioniști din alte țări să participe la eveniment, fapt care, până la urmă, a fost în beneficiul sportivilor români.
Câștigătorii semimaratonului (21,097 km) sunt Nicolae Soare (01.05.23), respectiv Ancuța Bobocel (01.14.06)
- La ștafetă, câștigătoare este echipa MTB (1.09.49).
- La Cursa 10 km, câștigători au fost Alexandru Corneschi (00.30.19) la masculin şi Mihaela Botnari (00.38.51) la feminin.
- La Cursa de 10 km fotolii rulante, câștigător a fost Ilie Ștefârță (00.20.17).
- La cursa de 5 Km, pe primele locuri s-au clasat Liviu Ioniță (00.16.10) și Amy Pickworth (00.20.57).
Moment de reculegere în memoria lui Ivan Patzaichin
La festivitatea de premiere, participanții au ținut un moment de reculegere pentru Ivan Patzaichin, decedat în această dimineaţă. „Am fost prieteni buni și colegi de generație, prețuiesc mult amintirile care le am cu el, ne-am susținut mereu în momentele grele, regret enorm plecarea lui. Toate gândurile noastre azi se îndreaptă către familia lui, le transmitem sincere condoleanțe și putere sa treacă peste acest moment.” spune Valeria Răcilă van Groningen, președinta Bucharest Running Club.
Etichete: semimaratonul bucurestiului , nicolae soare semimaraton , ancuta bobocel semimaraton
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...