Planul lui Ţiriac pentru Arenele BNR, aproape să se îndeplinească! Guvernatorul BNR şi-a dat acordul de principiu
09.10.2017, 21:13Ion Ţiriac sau oricine altcineva vrea să investească în Arenele BNR are toate şansele să o facă foarte curând. Preşedinte la Comisia Economică, Industrii şi Servicii din Senat, Daniel Zamfir, s-a întâlnit astăzi cu guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, iar semnalele sunt pozitive.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Comisia senatorială, prezidată de Daniel Zamfir (PNL), i-a audiat la începutul lui octombrie la Palatul Parlamentului pe ministrul Marius Dunca, George Cosac, preşedinte al FR de Tenis, şi Ion Ţiriac, cu scopul de a clarifica situaţia Arenelor BNR, ce nu mai pot găzdui meciuri de Cupa Davis, Fed Cup sau turneul ATP Open România, dar şi pentru găsirea unor soluţii de a trece acest complex sportiv din proprietatea BNR în proprietatea Primăriei Generale sau a MTS.
Ion Ţiriac a solicitat în Parlament ca BNR să renunţe la arene, astfel încât următorul proprietar sa poată investi în reabilitarea acestora. Omul de afaceri a ameninţat chiar cu judecata, însă semnalele în acest moment sunt pozitive. Există deschidere totală din partea reprezentanţilor Băncii Naţionale, după cum a dezvăluit Zamfir.
"Surpriza a fost că am fost întâmpinaţi de domnul guvernator, care mi-a explicat tot istoricul bazei sportive. Vestea buna e ca domnul guvernator e foarte deschis în a ceda aceste terenuri sportului. Am făcut o vizită şi am identificat ce s-ar preta la aşa ceva, la toate terenurile de tenis, terenul de fotbal din spate. Domnul guvernator mi-a confirmat că nu poate fi vorba de suma de 35 de milioane de euro şi se va face o evaluare a obiectivelor respective, urmand ca în cel mai scurt timp să intrăm în discutii cu MTS şi LPF. Dimineaţă am avut o discuţie cu presedintele ligii, care ar fi interesat de terenul de fotbal, FRT sau Primăria", a declarat Zamfir, citat de News.ro.
Ca atare, nu doar arenele de tenis pot fi salvate, dar şi stadionul pe care în trecut a evoluat Progresul/FC Naţional. Dacă în privinţa arenei de fotbal, lucrurile nu sunt încă foarte clare, neştiindu-se concret planul lui Gino Iorgulescu, în privinţa terenurilor de tenis datele sunt cu totul altele.
"Domnul Isărescu chiar a spus că, având în vedere nivelul degradării terenurilor de tenis, le-ar da şi gratis dacă i-ar permite legea. Eu nu-mi doresc să se tranşeze în instanţă această problemă, pentru ca ar fi de durată, cei de la BNR ne-au prezentat şi un act de proprietate din 1946", a mai spus Zamfir.
Conform unui document de la MTS, fostul complex sportiv Progresul include pe lângă arenele de tenis, un stadion de fotbal, săli de sport şi multe spaţii. MTS a trecut toată baza sportivă în patrimoniul BNR conform unui protocol încheiat în 1991, semnat din partea MTS de ministrul Bogdan Niculescu Duvăz şi de Mugur Isărescu din partea BNR. 51.435 lei a fost suma virată către MTS de BNR pentru a intra în posesia terenului şi construcţiilor aferente din cele 17 hectare din centrul Bucureştiului. Conform protocolului, printre obligaţiile BNR figurează printre altele finalizarea tuturor lucrărilor de investiţii începute în 1990, obligaţia de a menţine cu prioritate destinaţia spaţiilor preluate, terenuri şi săli, pentru activitatea sportivă de performanţă a secţiilor nominalizate de MTS, colaborarea cu MTS pentru dezvoltarea sportului de performanţă, colaborarea cu MTS în vederea utilizării spaţiilor preluate pentru activităţi sportive pe baza calendarului competiţional intern şi internaţional.
Etichete: tiriac , tiriac arenele bnr , arenele bnr tiriac , tiriac zamfir
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...