Nota primită de Răzvan Marin, după ce a atins mingea de 9 ori în victoria obținută de Cagliari
articol scris de Digi Sport05.01.2025, 15:46
Cagliari a învins-o pe Monza, scor 2-1, în etapa cu numărul 19 din Serie A.
Media: Fotbal Club, marți, 19:30, DGS 1
Cupa Ligii Angliei: Arsenal - Newcastle, marți, 22:00, DGS 1
Răzvan Marin a fost introdus pe teren în finalul meciului, mai exact în minutul 85, la scorul de 2-1, în locul atacantului Nicolas Viola.
Antrenorul Davide Nicola a dorit să întărească mijlocul terenului pentru a ține de rezultat, iar tactica sa a dat roade, deoarece formația sa a plecat cu toate cele trei puncte.
Răzvan Marin, notat cu 6,2 după ce a atins mingea de 9 ori în Monza - Cagliari 1-2
Pentru prestația din partida cu Monza, Răzvan Marin a primit doar nota 6,2 din partea specialiștilor de la Sofascore. Antrenorul lui Cagliari a efectuat toate schimbările în acest meci, iar internaționalul român a primit cel mai mic calificativ dintre rezervele utilizate.
Jose Palomino și Gianluca Lapadula au fost notați cu 6,7, Tommasso Augello cu 6,6, în timp ce Leonardo Pavoletti a primit 6,5.
Cifrele lui Răzvan Marin din meciul cu Monza:
- Atingeri: 9
- Pase precise: 4/6
- Mingi lungi (corecte): 2 (1)
- Încercări de dribling (câștigate): 1 (0)
- Dueluri (câștigate): 4 (0)
- Posesia pierdută: 3
- Faulturi: 1
Dacă pentru echipa națională a avut evoluții entuziasmante în anul 2024, perioada de la echipa de club nu este întocmai cea mai bună. Deși a început sezonul ca titular, mijlocașul și-a pierdut locul în primul 11 și prinde din ce în ce mai puține minute.
În urma acestui rezultat, Cagliari a acumulat 17 puncte și a urcat pe locul 17, primul din afara zonei retrogradării. De partea cealaltă, Monza este ultima clasată, cu 10 puncte.
Etichete: cagliari , razvan marin , monza cagliari
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Linda De Sousa Abreu, fost ofițer de închisoare la HMP Wandsworth, din Londra, a fost condamnată la...