Patriarhul Serbiei, mesaj pentru Novak Djokovic: ”Mult iubite Nole, pentru tine se roagă milioane de ortodocși”
articol scris de Digi Sport08.01.2022, 10:11
Novak Djokovic este în continuare în izolare în Australia, într-un hotel, pentru că nu i-a fost permisă intrarea în țară din cauza documentelor.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
La Belgrad, familia sportivului a chemat lumea să iasă în stradă pentru a protesta, chiar în prima zi de Crăciun pe rit vechi, după cum se sărbătorește în Serbia, iar conaționalii lui Novak Djokovic s-au conformat.
Galerie Foto
Patriarhul Serbiei, mesaj pentru Novak Djokovic
Cunoscut ca un om apropiat de biserică, Novak Djokovic a primit un mesaj de încurajare și de la patriarhul Biserii Ortodoxe din Serbia, Porfirie.
”Mult iubite Nole, pentru tine se roagă, aşa cum faci şi tu pentru noi, milioane de sârbi ortodocşi. Dificultăţile şi provocările prin care trec în acest Crăciun, o zi de bucurie deplină, mâine vor fi doar o umbră palidă”, a scris Porfirie, pe Instagram.
Credința a fost adusă în discuție de Novak Djokovic și în cadrul primului mesaj transmis după ce a fost trimis în izolare în hotel, dezvăluit de fratele său, Djordje.
”Dumnezeu vede totul! Binecuvântarea mea este de ordin spiritual, a lor este de natură materială”, a fost mesajul citit de Djordje Djokovic.
- Digi Sport a lansat aplicația pentru smartphone, care le oferă fanilor acces permanent la un conținut dedicat, în funcție de preferințele personale, și, totodată, o varietate de informații și competiții de neratat. Aplicația Digi Sport poate fi descărcată din Google Play sau App Store.
Tatăl lui Novak Djokovic l-a comparat pe tenismen cu Iisus Hristos
Tatăl lui Novak Djokovic, Srdjan, chiar a comparat situația prin care trece sârbul cu încercările la care a fost supus Iisus Hristos.
”Iisus a fost răstignit pe cruce și a reușit să treacă peste toate și este în continuare printre noi. Acum, Novak este răstignit și pățește aceleași lucruri.
Liderul țării, Scott Morrison (n.r. premierul Australiei) a avut tupeul să-l alunge pe Novak. L-a pus în genunchi, și nu doar pe el, ci pe întreaga Serbie”, a spus Srdjan Djokovic.
Etichete: novak djokovic , porfirie , patriarh
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...