O nouă lovitură pentru Cristi Borcea! Raportul care-i poate face viața mai grea la închisoare
09.02.2019, 09:46Cristi Borcea (49 de ani) trebuie să afle în perioada următoare care va fi concret numărul de zile pe care-l va petrece în spatele gratiilor, după condamnarea la 5 ani de închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză. Cel mai probabil, în luarea acestei decizii judecătorii vor ține cont și de informațiile care apar într-un raport al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP).
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Concret, Borcea, care a fost condamnat la 6 ani şi 4 luni de închisoare cu executare în ”Dosarul Transferurilor”, a trăit în penitenciarul poarta Alba în condiţii de VIP, susține ”Adevărul”, lucru care a fost posibil cu complicitatea personalului închisorii. Mai mult, reprezentanţii sindicatelor din penitenciare au declarat că, în ultimul an de detenţie, Cristian Borcea ar fi avut statut de ’deţinut-VIP’, beneficiind de 10 recompense cu permisiunea de ieşire din penitenciar. Chiar și directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Marian Dobrică, a sesizat acest fapt, deoarece depăşeau limita de 24 de ore de libertate.
Ce condiții ar fi avut Cristi Borcea la Poarta Albă
- Conducerea Penitenciarului Poarta Albă i-a renovat celula.
- Camera în care a fost încarcerat fostul președinte de la Dinamo a fost mochetată și complet văruită.
- Din celulă n-au lipsit o plasmă tv, frigider și calorifere electrice.
- Pentru a se menține în formă, Borcea a cerut și a primit un echipament de fitness compus dintr-o bandă de alergat și o bicicletă medicinală.
- Acces nelimitat la un telefon amplasat în spălătorie, locul în care Borcea trebuia să muncească. Cheia de la acea cameră a stat mereu la Borcea, care vorbea și câte 50-70 de minute și după ce se dădea stingerea.
- În celulă deținea parfurmuri și alte obiecte cosmetice la care alți deținuți nu au acces.
- A beneficiat de vizite peste numărul permis de regulament.
Victor Becali a dezmințit toate aceste informații. ”Terminați cu prostiile!”
Victor Becali (57 de ani), care stat în aceeași celulă cu Borcea, a dezmințit toate aceste informații când a fost prezent în studioul emisiunii ”Digi Sport Matinal”. Impresarul susține că n-a avut parte de un regim preferențial, așa cum s-a tot scris. Ba din contra, a stat chiar și cu 11 oameni în aceeași celulă.
”Nu e nici iadul pe pământ, dar nici bine nu e. Cu cât înțelegi mai repede unde eșți, cu atât îți va fi mai bine! N-are niciun rost să te gândești ce ai fost înainte și unde ai fi putut fi. N-am avut nicio dificultate, fratele meu mi-a spus să uităm cine am fost și să vedem ce facem după ce ispășim pedeapsa. Nu e o plăcere pentru nimeni să fie acolo", a spus Victor Becali.
"Nu-ți face nimeni favoruri la pușcărie. S-a scris că am avea regim preferențial, dar nu e așa. Borcea a stat tot timpul cu mine, aveam laptop, aveam de toate... terminați odată cu prostiile! Era o celulă de 11 metri pătrați, cu un WC și chiuvetă. Dacă nu erai atent, spargeai faianță cu cotul sau dădeai cu capul în pereți. La Poartă Albă am stat și 12 oameni în aceeași celulă. Ce condiții bune?", s-a revoltat fostul impresar.
Victor Becali a petrecut apoape 5 ani în spatele gratiilor că urmare a condamnarilor primite în ”Dosarul Transferurilor” dar și în Dosarul "Mită pentru Judecătoare".
Gigi Becali e convins că Borcea va fi eliberat în câteva luni.
"O să trebuiască să contopească pedepsele și să rezulte o nouă pedeapsă, care, conform legilor, nu poate depăși zece ani, adică dublul pedepsei de bază de cinci ani, adică cea mai grea. El a făcut cu totul, cu câștig, aproape șase ani, iar din zece ani trebuie să facă șase ani și opt luni, adică două treimi din pedeapsă. El a făcut vreo șase ani cu câștigul și cu recursul compensatoriu, va trebui să facă maxim șase luni de pușcărie.
El acum se duce acolo, contopirea durează o lună-două. O să dea regim deschis direct, o să-l trimită la muncă și o să mai facă șase luni și o să vină acasă. Asta e maxim ce pot să-i facă”, a mai spus Gigi Becali.
Cristi Borcea fusese eliberat pe 2 iulie 2018
Cristi Borcea, ultimul personaj rămas la închisoare din lotul condamnat în Dosarul Transferurilor în 2014, a fost eliberat condiționat pe 2 iulie 2018, după patru ani și aproape 4 luni de la primirea condamnării de 6 ani și 4 luni, primite alături de Ioan şi Victor Becali, George Copos, Gică Popescu, Mihai Stoica, Gigi Neţoiu şi Jean Pădureanu.
În acest dosar, toţi ceilalţi au fost eliberaţi condiţionat, iar Jean Pădureanu a decedat după ce a ieşit din penitenciar.
Etichete: cristi borcea , cristi borcea inchisoare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...