Nu i-a lăsat pe copii să facă poze cu un campion mondial și ”și-a pus internetul în cap”! ”Era 02:00 dimineața”
articol scris de Digi Sport30.12.2022, 22:57
Julian Alvarez (22 de ani) a fost unul dintre cei mai importanți oameni ai Argentinei în parcursul ”Pumelor” spre cucerirea Cupei Mondiale.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Atacantul lui Manchester City a marcat de patru ori la turneul final din Qatar și a devenit idolul multor copii din toată lumea. Câțiva fani din Argentina de-ai lui Julian Alvarez au vrut să facă o fotografie cu el, însă atunci a intervenit Emilia Ferrero (21 de ani), iubita fotbalistului.
Iubita lui Julian Alvarez și-a cerut scuze după ce a grăbit niște copii care voiau să facă o poză cu fotbalistul: ”Am vrut doar să organizez”
Galerie Foto
”Băieți, o poză și gata! Ne grăbim, trebuie să mergem”, a fost reacția tinerei, care a ajuns virală și pentru care a primit numeroase critici. După ce a văzut amploarea evenimentelor, la câteva zile distanță, Ferrero, fostă jucătoare de hochei pe iarbă, acum profesoară de sport, a reacționat și și-a cerut scuze.
”Cred că e necesar să punem în context situația care s-a viralizat în ultimele zile. În ziua aceea ne-am întâlnit ca să luăm cina cu familia mea după atâta vreme în care nu ne-am văzut. Era 02:00 dimineața când s-au adunat câțiva copii, majoritatea elevi de-ai mei în care am încredere.
Înainte să plecăm, Julian i-a salutat și a decis să facă o poză de grup, așa toți ar fi avut o amintire frumoasă. Am vrut doar să organizez lucrurile. Îmi cer scuze dacă modul în care am reacționat nu a fost cel mai corect, sper să mă înțelegeți”, a scris Emilia Ferrero, pe contul său de Instagram.
- 50 de milioane de euro este cota de piață a lui Julian Alvarez, potrivit Transfermarkt.
Etichete: julian alvarez , iubita julian alvarez , emillia ferrero
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...