"Nici nu i-am șters numărul de telefon!" Mărturisire emoționantă a Lorenei Balaci, la două luni de la moartea tatălui său
20.12.2018, 11:30Ilie Balaci a murit pe 21 octombrie, iar șocul dispariției premature a fostului mare fotbalist încă nu a trecut. Prezentă la Craiova, acolo unde a fost organizată o gală în memoria tatălui său, Lorena Balaci a spus că și acum există momente când ar vrea să îl sune.
Supercupa Spaniei: Athletic Bilbao - Barcelona, miercuri, 21:00, DGS 1
Cupa Ligii Angliei: Tottenham - Liverpool, miercuri, 22:00, DGS 2
"Nici nu am şters numărul lui din telefon. Este primul la numere favorite. Eu am mai spus-o şi repet. Eu nu mi-am pierdut tatăl, ci cel mai bun prieten. Relaţia dintre mine şi tata era de cei mai buni prieteni", a spus Lorena Balaci, care a dat și lovitura de start a partidei dintre Universitatea Craiova și Gaz Metan Mediaș.
Lorena Balaci a spus că nici acum, la aproape două luni de la tragedia care a îndurerat o țară întreagă, nu îi vine să creadă că tatăl său a murit.
"E încă dureros, pentru că eu sunt încă în perioada aia de negaţie. Am senzaţie că tata e plecat şi că va trebui să se întoarcă. Trăiesc sentimentul ăla ca atunci când va pleca în străinatate. Sigur că mă întâlnesc cu realitatea când merg la cimitir, nu ştiu ce să zic. Oricum, cum am mai spus de atâtea ori, legendele nu mor. Tata trăieşte puţin prin mine, puţin prin sora mea, puţin prin copiii noştri.
Trăieşte prin jucătorii care îi duc numele şi cariera mai departe. E dificil, dar mă bucur că numele Ilie Balaci merită şi merită mai mult şi, dacă nu am făcut mai mult pentru el cât a fost în viaţă, să facem acum, când el nu mai este, e doar o memorie. Iar eu probabil că de acum încolo îmi voi dedica viaţa ca numele lui să meargă mai departe", a mai spus Lorena Balaci..
Cine a fost Ilie Balaci
Născut pe 8 septembrie 1956, la Bistreţ, Balaci a fost supranumit "Minunea blondă" şi este omul de care se leagă marile succese ale Universităţii Craiova din anii '80. Ilie Balaci a început să joace fotbal la nouă ani, în 1965, la "piticii" Universității Craiova, şi a debutat în prima divizie la mai puţin de 17 ani (12 august 1973, Jiul Petroșani — Universitatea Craiova 1-1).
O jumătate de an mai târziu, a devenit cel mai tânăr debutant în echipa națională, la 17 ani și şase luni, într-un meci contra Franţei, de la Paris, pierdut cu 0-1, pe 23 martie 1974. A marcat primul gol sub "tricolor" pe 6 octombrie 1976, într-un amical Cehoslovacia - România 3-2, iar în 12 mai 1982 a fost în premieră căpitanul naţionalei într-un amical Argentina - România 1-0.
Ultimul meci la echipa naţională pentru Balaci a fost şi ultimul al lui Mircea Lucescu pe banca tehnică: România - Austria 4-0, pe 10 septembrie 1986, în preliminariile Euro 1988.
A jucat în Divizia A 347 de partide și a marcat 84 de goluri pentru Universitatea Craiova (1973-1985), FC Olt Scornicești (1985-1986) și Dinamo (1986-1988): 76 pentru "Ştiinţa", şapte pentru FC Olt şi unul pentru Dinamo. A adunat 69 de selecții şi a marcat de opt ori pentru naţionala României, iar în două rânduri a fost desemnat cel mai bun fotbalist din România (1981 și 1982).
Etichete: ilie balaci , lorena balaci
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Linda De Sousa Abreu, fost ofițer de închisoare la HMP Wandsworth, din Londra, a fost condamnată la...