Mircea Sandu știe de ce Prodan era supărat: ”Lipsa de apreciere a jucătorilor din generația sa”
17.11.2016, 11:19Mircea Sandu, fostul președinte al Federației Române de Fotbal, a povestit, într-o intervenție telefonică ÎN DIRECT, la ”Digi Sport Matinal”, câteva dintre cauzele care i-au provocat o supărare mare lui Daniel Prodan.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
”Mi-a fost ca un copil. Între noi există o legătură sufletească ce va dăinui chiar dacă el fizic nu mai este și Dumnezeu l-a luat la casa Lui.
Am rămas fără cuvinte când am aflat miercuri seară, în jurul orei 22:00, când am ajuns acasă după 12 ore de stat la Curtea de Apel, la audierea martorilor, că așa este pe acest pământ, ne dăm în cap, ne calomniem.
M-a sunat Dorin Chioțea și mi-a pus că a murit Daniel Prodan. Se uita la un interviu acordat de Răzvan Lucescu, s-a ridicat din fotoliu, s-a aplecat, a căzut și acesta a fost momentul.
Mai apoi m-a sunat Meche (n.r. - Dumitru Mihalache) cu care de asemnea Didi avea o relație specială, noi, de altfel îl consideram copilul nostru, pentru că părinții lui muriseră și era marcat de moartea celor doi. Am reușit să ni-l facem prieten apropiat”, a spus Sandu la Digi Sport.
Fostul președinte de la ”Casa Fotbalului” a mai spus și câteva dintre episoadele care l-au marcat negativ pe Prodan.
”A pus foarte mult la suflet despărțirea de echipa națională, de Federație și cel mai supărat era de lipsa de apreciere față de jucătorii de fotbal în general, dar și a celor din generația din care și el a făcut parte.
Era extrem, extrem de mâhnit că Hagi, Popesci și toți ceilalți, în loc să se vorbească într-un mod normal de ei, își aducea mereu aminte de Popescu în pușcărie și așa mai departe”, a mai spus Sandu la Digi Sport.
Etichete:
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...