Mircea Lucescu nu se fereşte de cuvinte: "Putin este un criminal. Acest război este o barbarie"
articol scris de Digi Sport16.03.2022, 12:57
Mircea Lucescu (76 de ani) a avut o nouă intervenţie prin care acuză vehement războiul declanşat de Rusia în Ucraina, despre care spune că este o adevărată barbarie.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Mircea Lucescu îl consideră un criminal pe Putin, iar războiul declanşat de Rusia o adevărată barbarie
De asemenea, în interviul acordat presei din Polonia, antrenorul român nu se sfieşte să spună despre Vladimir Putin că este "un criminal".
În ciuda ataşamentului arătat faţă de Dinamo Kiev şi de cauza Ucrainei, Lucescu a fost criticat în ultima vreme de ultraşii echipei pe care a făcut-o campioană.
I s-a cerut să plece de la echipă doar pentru că s-a declarat împotriva sancţionării sportivilor ruşi, deşi prima zi de război l-a prins la Kiev, iar după ce a ajuns în România a făcut tot posibilul să-i ajute pe cei care aveau nevoie de ceva.
"Aceasta este o crimă. Putin este un criminal. Acest război este o barbarie. Vedem copii și femei murind. Spitale și clădiri civile sunt bombardate. Asta este incredibil. Întreaga lume trebuie să sprijine Ucraina acum. Este dincolo de imaginație ceea ce se întâmplă acolo. Am plecat în România, dar încă încerc să ajut în diferite moduri. Sunt în legătură cu jucătorii mei, încerc să-i ajut", a declarat Mircea Lucescu pentru sportowefakty.
"Nu mi-aș fi imaginat că Kievul și alte orașe ucrainene vor fi bombardate, că unele dintre ele vor dispărea ...
A fost o decizie îndrăzneață și un gest foarte important (n.r. prezenţa prim-miniştrilor din Polonia, Slovenia şi Cehia la Kiev). Ceea ce au făcut este fantastic. Toți ceilalți trebuie să urmeze exemplul Poloniei și să ajute. Nu doar pentru a vorbi, ci pentru a ajuta cu adevărat! ... Să nu uităm: Ucraina luptă nu numai pentru libertatea sa. Acum se luptă pentru libertatea Europei!
Cred că sancțiunile (n.r aplicate Rusiei) ar trebui să fie și mai dure decât sunt acum. Rusia trebuie să simtă furia lumii pentru ceea ce face. Dar cred că sancțiunile ar trebui să fie militare, economice și politice. Pentru mine, sportul este altceva. Apăr ideea de sport. Pentru că sportul înseamnă competiție, dar și prietenie. În sport, oamenii devin prieteni, sunt apropiați unul de celălalt", a mai spus Lucescu sr.
Mircea Lucescu s-a mai declarat o dată împotriva asimilării sportivilor ruşi cu armata rusă
Recent, într-un interviu acordat Rai 1, Mircea Lucescu a spus că nu e de acord că sportivii ruși sunt penalizați din cauza războiului și că ucrainenii și rușii au trăit ”ca frații” în trecut, iar suporterii lui Dinamo Kiev au reacționat printr-un comunicat dur.
”Mircea Lucescu a acordat un interviu presei italiene, unde a zis că ucrainenii și rușii trăiau ca frații și că războiul din Ucraina este doar o problemă politică, nu o problemă între popoare. Lucescu este împotriva sancțiunilor primite de sportivii și cluburile din Rusia.
Pentru noi, fanii lui Dinamo Kiev, toate faptele exprimate nu au fost o surpriză. De câțiva ani ne străduim să transmitem lumii că Surkis (n.r. patronul clubului) e o rușine pentru Dinamo, iar Lucescu trebuie să plece.
Sperăm ca măcar astăzi să li se deschidă ochii celor care nu ne-au susținut poziția în tot acest timp”, au transmis fanii, citați de Sport.ua.
Galerie Foto
Etichete: mircea lucescu , vladimir putin , invadarea ucrainei , lucescu putin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...