Mircea Lucescu: ”Am avut o relație extraordinară cu Ronaldo. Îmi aducea bere din Brazilia, eu îi dădeam portocale!”
09.06.2019, 17:59Mircea Lucescu (73 de ani), liber de contract în acest moment, după ce și-a încheiat conturile cu naționala Turciei, a povestit, recent, de ce a fost impresionat de brazilianul Ronaldo, dar și de ce are acasî tricoul lui Pele, din 1970. ”Il Luce” a mai spus și de ce Neymar sau Pogba nu sunt mari jucători.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Marele tehnician român a povestit că nu e uşor să antrenezi mari jucători, care sunt greu de stăpânit şi cred că ştiu totul. ”E destul de greu! Foarte mulţi dintre ei cred că nu mai au nevoie să înveţe. Marele jucător este acela care învaţă permanent pentru că niciodată nu se sfârşeşte această învăţare. Sunt mulţi dintre ei care au un comportament greu de stăpânit.
Dau un exemplu Pogba sau Neymar, jucătorii ăştia mie nu-mi spun nimic pentru că ei fac ceea ce vor ei, ştiu că sunt talentaţi şi încearcă, fără să aibă capacitatea necesară, să decidă. Vedeţi comportamentul lui Ronaldo şi a lui Messi, total diferit de al unora de aşa-zisi jucători de super-clasă”, a atras atenţia fostul selecţioner, în emisiunea ”Marius Tucă Show”.
”Il Luce” a rămas marcat de perioada de la Inter, mai ales că a lucrat direct cu Ronaldo Luis Nazario de Lima (42 de ani), pe care l-a considerat un băiat deosebit. De aceea a și spus că i-ar fi fost greu să lucreze cu Neymar.
”Ar fi foarte greu de antrenat, şi eu am avut… un băiat foarte bun Ronaldo am avut o relaţie extraordinară cu el, am mai spus asta, el îmi dădea bere din Brazilia şi eu îi dădeam portocale din Sicilia, pentru că aveam un prieten care îmi trimitea prin ianuarie-februarie când se coceau”, şi-a amintit antrenorul.
Lucescu a mai spus că Ronaldo avea un statut special, datorită relaţiilor cu preşedintele clubului, Massimo Moratti. ”Bine, m-am înţeles cu el, am avut un raport foarte bun, dar el făcea ce voia, el dacă voia să se antreneze se antrena, dacă voia să se ducă în Brazilia se ducea în Brazilia. Avea un raport personal cu preşedintele şi asta este foarte greu pentru un antrenor când un preşedinte are un raport direct cu jucătorul, neţinând cont de antrenor.
Mai ales că un preşedinte, care a visat și el să fie un mare jucător, cum era Moratti, era printre jucători tot timpul. Crescut de taică-su printre jucători pe vremea aceea, jucătorii lui Inter. Iar el (n.r. - Ronaldo) îi dădea un telefon şi îl lăsa să facă orice indiferent de ce avea echipa nevoie”, a mai spus Mircea Lucescu.
Mircea Lucescu: ”Am acasă tricoul lui Pele, din ’70, așa nespălat!”
Lucescu a mai povestit și ce tricouri de colecție are acasă, dar și ce jucători mari ai Europei i-au plăcut.
”Da, nespălat aşa cum mi l-a dat, l-am înrămat şi îl ţin acolo Din ’70, nespălat, cu câteva urme pe spate de la transpiraţie. Nu, nu-l ţin pe perete, îl ţin undeva... am un sac de tricouri. Nu am vrut să iau din perioada cât am fost antrenor decât atunci când am câştigat Cupa UEFA, cu jucătorii mei şi cu semnăturile lor, când am fost la Inter, tricoul lui Ronaldo, Pirlo, Baggio.
Multe dintre ele mi le-au trimis jucătorii. Mulţi din echipa naţională, a Borussiei mi-au trimis ei tricourile semnate de ei, de la Hagi, am de la jucători, dar am şi din perioada când am jucat ... Piri, Altalfini... sunt într-un săculeţ. Poate odată şi odată o să le pun într-o expoziţie”, a mărturisit antrenorul.
Întrebat de Marius Tucă ce mari jucători l-au impresionat, Mircea Lucescu i-a enumerat pe Beckenbauer, Messi, Bobby Charlton, Ronaldo.
“Eu nu spun numai Beckenbauer, m-a impresionat, dar au fost foarte mulţi, Bobby Charlton era senzaţional pe teren. Dintre cei enumeraţi de tine, Messi, enorm de mult îmi place pentru că este un jucător care poate decide în orice moment soarta unei partide, e greu să mai găseşti un jucător ca el. Şi Ronaldo (n.r. - Luis Ronaldo, supranumit ’Il Fenomeno’) cu alte calităţi, mai puţin spectaculoase”, a mai spus Lucescu.
Etichete: neymar , mircea lucescu , ronaldo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...