Mihai Bendeac, scrisoare deschisă pentru Dan Petrescu, după ce antrenorul a refuzat echipa națională: ”E ireal”
articol scris de Digi Sport21.12.2021, 08:00
Dan Petrescu este al treilea antrenor care refuză să preia echipa națională în ultima lună, după Gheorghe Hagi și Răzvan Lucescu.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Tehnicianul a decis, în urma unei discuții cu Ioan Varga, patronul de la CFR Cluj, să rămână la clubul ardelean, ceea ce a dus la reacții și a persoanelor din afara lumii fotbalului.
Mihai Bendeac, scrisoare deschisă pentru Dan Petrescu
În această situație este actorul Mihai Bendeac, un fan al fotbalului, care a scris, pe contul personal de Facebook, o scrisoare deschisă pentru Dan Petrescu, în cadrul căreia recunoaște că nu înțelege cum antrenorul nu a preferat să lase latura materială și activitatea de la CFR Cluj pentru a prelua echipa națională.
În aceeași scrisoare, Mihai Bendeac transmite că și de la Cosmin Olăroiu se aștepta să lase fotbalul, ce-i drept, bănos, din spațiul arab, pentru echipa națională.
”Aceasta este o scrisoare deschisă către domnul Dan Petrescu.
Domnule Petrescu, fac parte din generația care vă divinează. De ce? În primul rând ca jucător. Sunteți printre foarte puținii jucători români care au demostrat constanță și performanță atât la echipa națională, cât și la un mare club european. Chiar și maestrul Hagi a reușit “dubla” asta abia spre final, la Galatasaray. Dumneavoastră ați fost și rămâneți o legendă Chelsea!!!
Vă iubesc necondiționat. Secretul meu murdar este fotbalul. E pasiunea mea secretă. Știu istoria fotbalului românesc (și nu numai) în detaliu. Asta mă sperie, uneori.
Domnule Petrescu… Banii mei din cont (exceptând apartamentul în care locuiesc și casa în care locuiesc părinții) sunt mai puțini decât sumele donate în ultimul an calendaristic. N-aș fi vrut să spun asta dar mă ajută în ceea ce urmează să argumentez…
E ireal cum o persoană precum dumneavoastră sau domnul Olăroiu nu puteți ajunge la punctul ăla al vieții în care intervine sentimentul de 'Bă… Dacă mor mâine, din punct de vedere financiar, 10 generații sunt asigurate… Oricum în afară de fotbal nu respir altceva.. Atât exist! Fotbal!!! E viața mea!!!'
Domnule Petrescu… 400 de mii de euro??? Asta vă oprește? La banii dumneavoastră îi plăteam mâine. Da!!! Eu însumi! Nu-mi pot imagina fizic atâția bani cât ați agonisit. Știți care este scopul meu? Să-mi asigur un trai decent până la sfârșitul vieții și, peste câțiva ani, să ajung în punctul în care să DONEZ tot ce câștig. Sună idealist. Utopic. Dar idealismul și utopia sunt singurele concepte pentru care merită să trăiești. Asta cred, asta simt.
Sunteți un mare antrenor! Și dumneavoastră, și domnul Olăroiu. (Iată, mai introduc, intempestiv, un nume în această paradigmă.) Mai mult decât atât… Doi antrenori construiți pe specificul fotbalului românesc. Pe specificul echipei naționale.
Nu veți trăi o bătrânețe liniștită știind că ați fost mare în Liga 1, Europa League (în limitele unei posibile calificări din grupe) sau țările arabe. Și aici îl includ și pe domnul Olăroiu.
Poți avea toți banii din lume. Nimic nu se compară cu sentimentul de a fi EROU! De acționa împotriva chestiunilor materialiste. Chiar și dacă mandatul dumneavoastră la Națională ar fi fost un eșec, nu ar fi fost permis nimănui să eludeze faptul că Sir Dan sau Sir Oli nu au încercat. Că unul dintre oamenii ăștia a spus cândva: “Am caviar la masă pentru 10 generații. Acum fac ceva pentru noi toți! Ceva uriaș!”
Baftă în continuare la CFR (un club profesionist în adevăratul sens al cuvântului), succes cu Academica Clinceni si FC Voluntari.
Domnului Olăroiu (că tot l-am menționat), baftă în întâlnirile cu AL Albadadain, Al Magagagran, Al Ain, Al Balabaluba și alte confruntări care îl vor introduce în marea istorie a fotbalului mondial și care ne interesează mult pe noi, microbiștii.
Cu respect,
Mihai Bendeac
PS - Federația Română de Fotbal nu poate să-și asume plata unei sume de 400 de mii de euro? Iertati-mă, dar un antrenor mare european, pe doi ani de zile, ca salariu, însumează mai mult decât salariul domnului Petrescu plus clauza asta”, se arată pe pagina de Facebook a lui Mihai Bendeac.
Adrian Mutu, favorit să preia echipa națională
După refuzul lui Dan Petrescu, favorit să preia echipa națională a devenit Adrian Mutu, antrenor liber de contract din luna octombrie, când a fost demis de la U Craiova 1948.
Pentru stabilirea următorului antrenor cu care se va discuta despre preluarea echipei naționale, Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal se va reuni joi.
Etichete: dan petrescu , selectioner , mihai bendeac
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...